Ceea ce mă deranjează în această ultimă zi de până la alegerile de mâine este că psihologic am acelaşi sentiment ca şi înainte de algerile din 5 aprilie. Într-un mod ciudat de involuntar mi se crează în subconştient convingerea că după 29 iulie vom avea parte de o schimbare extraordinară, care ne va duce drept în Europa şi care mă va face şi pe mine ca şi pe ceilalţi locuitori ai republicii să am mai multe oportunităţi. Diferite oportunităţi: de a călători, de a munci, de a câştiga din punct de vedere financiar, de bea mai multă bere cu prietenii, de a opri careva prieteni în Moldova, de a cumpăra vreo locuinţă, de a face vreo familie, de a oferi unui eventual al meu copil posibilităţi bune de studii, de a participa la cupe de CUC la nivel înalt organizate etc. etc. etc. Mă gândesc la toate acestea şi parcă le văd aievea cum încep să se aşterne pe rând pe asfaltul împătrăţit de "reparaţii" al bd. Ştefan cel Mare începând cu ziua de joi. Îmi blochează calea dintre logică şi sentiment gândul că iaca mai este grea şi incertă şi ziua de mâine, după care.... AER, EUROPĂ şi DISTANŢĂ MARE PÂNĂ LA MOSCOVA!
Dar ce prostie nemaipomenită este asta! Dacă îmi forţez doar câteva secunde capacitatea analitică, îmi inundă mintea zeci de amintiri clare despre bădărănism, monopol şi puterea puterii care desfiinţează logic orice picătură reală de speranţă. Mă înfurii tare pe mine că cred fără să vreau, fără logică şi mi-i tare jare de cum mă voi simţi joi.... Aoleu fundu! Asta dacă cad în fund...
Apropo de joi. Mi-am amintit de cântecul celor de la Vama Veche.... "Ne vedem joi, ne vedm joi..."... "Nu am chef azi, nu am chef azi..." Nu vă vrem azi, zic eu. Nu vă vrem mâine, zic eu. Nu vă vrem poimâine, zicem mai mulţi... NU VĂ MAI VREM ÎN GENERAL!
