Mă trage spre "romantică", observ. Dar îmi las mâinile raţiunii în jos şi las şi eu apa să mă poarte. De m-ar întreba cineva dacă îmi plac poeziile, aş răspunde că îmi plac. Dacă m-ar întreba cineva dacă citesc poezii, aş spune că citesc. Dacă m-ar întreba cineva dacă scriu poezii, aş răspunde că nu şi nu am făcut-o niciodată. Şi aş minţi. Dar aş minţi pentru că poezii trebuie să scrie cei care pot să scrie poezii sau fetele. Nu, nu sunt misogin. Pot să reformulez: poezii trebuie să scrie cei care pot să scrie poezii şi oamenii prea romantici, prea slabi. Eu nu mă consider aşa. Dar poezii am scris...
Pedepseşte-ne, Doamne
Pedepseşte-ne, Doamne,
pentru binele
furat de la Tine.
Şi ordonă Fulgerului
să cadă
în capurile noastre
şi nu să înceapă.
Porneşte Apele
să umple pe veci
gurile noastre,
să nu mai izvorască
din noi,
mereu, Comete.
Spune Soarelui
să ardă
frumosul şi sfântul făcut
din zadar.
Şi nu lăsa
Fumul lumânării gândului
să urce Sus,
tot mai Sus,
prea Sus,
peste Tine,
căci atunci, ştii bine,
va cădea,
înnegrind Lumina,
Noaptea
şi va fi,
din nou, Lut,
Totul, Totul.
26-27.12.2000
Închisoarea poeziilor
M-am gândit la ideea acestor rânduri de mai mult timp în urmă. Citeam "100 de poeţi ai lumii - Pe aripa poeziei". Diverşi autori, membri marcanţi ai diverselor literaturi naţionale. Cartea m-a impresionat. Poeziile de asemenea. Dar asta este un subiect al unei alte confruntări. Adversarul pe care am vrut să îl desfiinţez acum şi aici este rima. Rima este un duşman al ideei. Rima prin perfecţiunea sa transformă poezia într-o expresie dumnezeiască a celor distinşi şi într-o manifestare diletantă a celor neprietenoşi cu combinaţia literelor. Şi nu se ştie unde ideea este mai puternică. Nu se ştie câte capete a tăiat rima. Nici nu vreau să îmi imaginez câte idei pornite din cele două emisfere au fost decapitate de cenzura Rimei până să ajungă pe pământul puhav de hârtie. Şi câţi poeţi...
Lupta împotriva rimei iniţiată de marii poeţi interbelici mi se pare pasibilă de a fi echivalată revoluţiei din pictură iniţiate de impresionişit în secolul XIX. Rima e frumoasă. Dar Rima nu-i obligatorie. Prioritară este ideea. Ideea brută.
Jos Rima! Trăiască Ideea! Trăiască materia primă virgină! Trăiască Ritmul!
Lupta împotriva rimei iniţiată de marii poeţi interbelici mi se pare pasibilă de a fi echivalată revoluţiei din pictură iniţiate de impresionişit în secolul XIX. Rima e frumoasă. Dar Rima nu-i obligatorie. Prioritară este ideea. Ideea brută.
Jos Rima! Trăiască Ideea! Trăiască materia primă virgină! Trăiască Ritmul!
Mihail Sebastian. Publicistul. Extraordinar.
Îmi cer scuze. Voi neglija şi eu regulile unei raţionale abordări a unui subiect. Dar frumuseţea şi arta îmi întunecă conştiinţa şi mă face să devin un spectator iraţional.
“Ediţia italiană a cărţii lui Axel Munthe [Cartea de la San Michele] eraprecedată de o prefaţă anume scrisă de autor, care observa, între altele,cît de frumoase sunt păsările Italiei şi mai ales cît sunt de frumoase celedin insula Capri. Asemenea bucurii ale ochiului ar trebui cultivate, scriael, şi e păcat că locuitorii din Capri, vînători în mare parte, nu cruţăaripile ce vin să fîlfîie deasupra pămîntului lor. La urma urmelor, o legecare să oprească împuşcarea păsărilor ar putea să apere această bogăţieliberă a insulei, împotriva oamenilor prea iubitori de praf de puşcă. (...)Se întîmplă însă ca Mussolini, care conducînd o duzină de ministere, maiare timp şi de cetit literatură, să dea peste cartea lui Axel Munthe şi să iacunoştinţă de dezideratul atît de neserios din prefaţă. Şi se mai întîmplăca acest Mussolini să nu se sperie a traduce într-un text de lege gîndulemoţionant al unui poet. (...) Fapt este că păsările Italiei au aflat de legeaîncruntatului Duce, căci în ultima vreme s-a observat o neobişnuităimigrare păsărească spre Capri. Stoluri întregi se refugiază în zona de cerimunizat şi astfel orizonturile insulei Capri se pavoazează cu mii de aripicolorate, ca o invazie de steguleţe festive. / Toată istoria asta, pentru căun om, care era poet, le-a iubit şi pentru că alt om, care era dictator, aînţeles. / În ziua în care se va judeca opera fascismului, această micăpoveste va cîntări cred greu în registrul justificărilor. Cu atîta lucru sepoate scuza nu numai un regim, dar o istorie.”
Mihail Sebastian, Păsările zboară spre Capri..., în Cuvîntul, sîmbătă, 24 decembrie 1932, p. 1.
“Ediţia italiană a cărţii lui Axel Munthe [Cartea de la San Michele] eraprecedată de o prefaţă anume scrisă de autor, care observa, între altele,cît de frumoase sunt păsările Italiei şi mai ales cît sunt de frumoase celedin insula Capri. Asemenea bucurii ale ochiului ar trebui cultivate, scriael, şi e păcat că locuitorii din Capri, vînători în mare parte, nu cruţăaripile ce vin să fîlfîie deasupra pămîntului lor. La urma urmelor, o legecare să oprească împuşcarea păsărilor ar putea să apere această bogăţieliberă a insulei, împotriva oamenilor prea iubitori de praf de puşcă. (...)Se întîmplă însă ca Mussolini, care conducînd o duzină de ministere, maiare timp şi de cetit literatură, să dea peste cartea lui Axel Munthe şi să iacunoştinţă de dezideratul atît de neserios din prefaţă. Şi se mai întîmplăca acest Mussolini să nu se sperie a traduce într-un text de lege gîndulemoţionant al unui poet. (...) Fapt este că păsările Italiei au aflat de legeaîncruntatului Duce, căci în ultima vreme s-a observat o neobişnuităimigrare păsărească spre Capri. Stoluri întregi se refugiază în zona de cerimunizat şi astfel orizonturile insulei Capri se pavoazează cu mii de aripicolorate, ca o invazie de steguleţe festive. / Toată istoria asta, pentru căun om, care era poet, le-a iubit şi pentru că alt om, care era dictator, aînţeles. / În ziua în care se va judeca opera fascismului, această micăpoveste va cîntări cred greu în registrul justificărilor. Cu atîta lucru sepoate scuza nu numai un regim, dar o istorie.”
Mihail Sebastian, Păsările zboară spre Capri..., în Cuvîntul, sîmbătă, 24 decembrie 1932, p. 1.
Mihail Sebastian. Exemplu de publicistică
Încă un articol ziaristic extraordinar.
“O fotografie din ceea ce se cheamă «culisele» conferinţei de la Londra îlarăta zilele trecute pe d. Litvinov în conversaţie cu d... von Neurath. Ambiiconvivi păreau să fie în excelentă dispoziţie şi în perfectă amiciţie.Emisarul Berlinului şi emisarul Moscovei. Al acelui Berlin, undemuncitorii suspecţi de cel mai vag marxism sunt executaţi fără vorbă şifără forme. Şi al acelei Moscove, unde aceeaşi operaţie se petrece invers,pentru indivizii bănuiţi de burghezie. / Reprezentînd două sisteme deteroare ideologică opuse, cei doi domni în frac îşi surîdeau totuşi cordial,cum se cuvine între oameni bine crescuţi. Încă odată, mondenitatea sedovedeşte mai tare decît politica. (...) În frac, fiecare cu o cupă deşampanie în mînă şi bînd «Brüderschaft» – cine i-ar recunoaşte? / Dar săfie susnumitul corp delict fotografic cu desăvîrşire lipsit de semnificaţie? /Bunele maniere sunt imperioase în diplomaţie şi surîsul face parte dindeformarea profesională a unui ministru de externe. Ele nu angajează lanimic. Cu surîsul pe buze se poate declara un război şi, cu acelaşi surîs,se poate declanşa o revoluţie. Pentru o psichologie de diplomat detaliulacesta este minim. / Noi însă, oamenii de rînd, care obişnuim să luămviaţa în serios, înţelegem mai greu frivolitatea aceasta. Gesturile, faptele,atitudinile au în existenţa noastră particulară, a fiecăruia, înţelesul lorlămurit şi cînd dăm o palmă cuiva o dăm cu toată greutatea, iar cînd oprimim, o primim la fel. Suntem nişte conformişti – nişte detestabiliconformişti. Credem adică în ce spunem şi în ce gîndim, credem înadversităţile noastre şi în prieteniile noastre şi încercăm să trăim cu ele, ascultînd de ele. Nu e de mirare că, cu asemenea mentalitate rudimentară,suntem uluiţi şi în fundul inimii noastre naive scandalizaţi de comedia pecare şi-o joacă pe «scena internaţională» diverse personagii, care nereprezintă pe noi, durerile noastre colective, aşteptările noastre surde.Judecăm cu o copilărească onestitate, cînd le cerem acestor oameni careîn fond nu sunt decît nişte tehnicieni şi nişte birocraţi, să se poarte, înconvorbirile lor diplomatice, potrivit instinctelor şi intereselor ce pretindcă reprezintă. / Fotografia celor doi domni în frac ar putea să ne aducăaminte în ce mare măsură, marile probleme generale sunt numai niştemici comedii."
Mihail Sebastian, Doi oameni în frac, în Cuvîntul, joi, 6 iulie 1933, p. 1.
“O fotografie din ceea ce se cheamă «culisele» conferinţei de la Londra îlarăta zilele trecute pe d. Litvinov în conversaţie cu d... von Neurath. Ambiiconvivi păreau să fie în excelentă dispoziţie şi în perfectă amiciţie.Emisarul Berlinului şi emisarul Moscovei. Al acelui Berlin, undemuncitorii suspecţi de cel mai vag marxism sunt executaţi fără vorbă şifără forme. Şi al acelei Moscove, unde aceeaşi operaţie se petrece invers,pentru indivizii bănuiţi de burghezie. / Reprezentînd două sisteme deteroare ideologică opuse, cei doi domni în frac îşi surîdeau totuşi cordial,cum se cuvine între oameni bine crescuţi. Încă odată, mondenitatea sedovedeşte mai tare decît politica. (...) În frac, fiecare cu o cupă deşampanie în mînă şi bînd «Brüderschaft» – cine i-ar recunoaşte? / Dar săfie susnumitul corp delict fotografic cu desăvîrşire lipsit de semnificaţie? /Bunele maniere sunt imperioase în diplomaţie şi surîsul face parte dindeformarea profesională a unui ministru de externe. Ele nu angajează lanimic. Cu surîsul pe buze se poate declara un război şi, cu acelaşi surîs,se poate declanşa o revoluţie. Pentru o psichologie de diplomat detaliulacesta este minim. / Noi însă, oamenii de rînd, care obişnuim să luămviaţa în serios, înţelegem mai greu frivolitatea aceasta. Gesturile, faptele,atitudinile au în existenţa noastră particulară, a fiecăruia, înţelesul lorlămurit şi cînd dăm o palmă cuiva o dăm cu toată greutatea, iar cînd oprimim, o primim la fel. Suntem nişte conformişti – nişte detestabiliconformişti. Credem adică în ce spunem şi în ce gîndim, credem înadversităţile noastre şi în prieteniile noastre şi încercăm să trăim cu ele, ascultînd de ele. Nu e de mirare că, cu asemenea mentalitate rudimentară,suntem uluiţi şi în fundul inimii noastre naive scandalizaţi de comedia pecare şi-o joacă pe «scena internaţională» diverse personagii, care nereprezintă pe noi, durerile noastre colective, aşteptările noastre surde.Judecăm cu o copilărească onestitate, cînd le cerem acestor oameni careîn fond nu sunt decît nişte tehnicieni şi nişte birocraţi, să se poarte, înconvorbirile lor diplomatice, potrivit instinctelor şi intereselor ce pretindcă reprezintă. / Fotografia celor doi domni în frac ar putea să ne aducăaminte în ce mare măsură, marile probleme generale sunt numai niştemici comedii."
Mihail Sebastian, Doi oameni în frac, în Cuvîntul, joi, 6 iulie 1933, p. 1.
Ziarele şi inovaţia. Continuare
Vorbeam anterior despre capacitatea ziarelor de a face faţă cerinţelor vremii. Voi plasa aici un articol care eu înţeleg că făcea faţă perioadei în care a apărut. Informat. Cu personalitate. Cu verticalitate. Cu talent. Astfel de articole aş căuta şi eu astăzi...
“Ziarul hitlerist Hanauer Anzeiger, care apare în orăşelul Hanau dinHessa, publică la rubrica anunţurilor următoarele rînduri, reproduse fărăcomentarii de o revistă pariziană: «Wilhelm şi Elfriede Gruber Schaeferau onoarea să anunţe naşterea robustului lor hitlerist Heinrich-GerhardGruber». / Este fără îndoială un exemplu de zel politic, despre care sepoate spune că e cel puţin excesiv. Să faci amor cu programul partiduluiîn mînă şi să alternezi cuvintele tandre cu declaraţiile de principiu, astfelîncît, după nouă luni, să dai naştere unui mic ideolog – iată un recorddemn de remarcat. Politica se ia la întrecere cu biologia şi nu m-aş miras-o învingă. Astfel grija tinerelor femei însărcinate nu va mai fi de aiciînainte să ştie dacă pruncul ce-l poartă în pîntece este băiat sau fată, cipur şi simplu dacă este conservator sau revoluţionar. / Vom auzi într-o zila Capşa un scurt dialog care ar fi făcut altădată fericirea bunului nostruCaragiale. / - A născut nevastă-mea azi noapte. / - Felicitările mele. Ce? /- Un naţional liberal de nuanţă ducistă. /(Căci vedeţi, la noi, determinareasexului... politic are să fie mult mai dificilă, din cauza diversităţii deprograme. În schimb, paternitatea are să fie mai lesne de stabilit. Fiindcădacă d-ta eşti, să zicem, ţărănist şi nevasta are să-ţi nască un averescan,trădarea va fi dovedită.) / Gluma însă merită să fie oprită aici, pentru uncomentariu mai grav. Într-adevăr, nu e revelator micul anunţ din Hanauer Anzeiger? El explică, dacă te gîndeşti bine, o parte bună dinmisterul german actual. El ne face să bănuim cîtă farsă, cîtă naivitate, ceamestec de prostie şi ingenuitate intră în complexul hitlerismuluitriumfător. Un sentiment general de disperare desigur, dar mai ales ovastă acumulare de mici vanităţi, mici răbufneli, mici visuri eroice, micivocaţii de general ratat. În această învălmăşeală este simbolică naşterealui Heinrich-Gerhard Gruber, care n-a apucat să fie copil şi a devenitdeodată hitlerist. / Într-o zi, Heinrich-Gerhard, vei muri strivit pe asfaltîntr-o încăierare de stradă sau vei sîngera în noroi, într-un nou războimondial – şi se vor găsi oameni care să nu înţeleagă nici atunci cămoartea ta nu se datoreşte gloanţelor duşmane, ci imbecilităţii omeneştide azi şi de totdeauna."
Mihail Sebastian, Heinrich-Gerhard Gruber, în Cuvîntul, marţi, 26 aprilie 1932, p. 1
“Ziarul hitlerist Hanauer Anzeiger, care apare în orăşelul Hanau dinHessa, publică la rubrica anunţurilor următoarele rînduri, reproduse fărăcomentarii de o revistă pariziană: «Wilhelm şi Elfriede Gruber Schaeferau onoarea să anunţe naşterea robustului lor hitlerist Heinrich-GerhardGruber». / Este fără îndoială un exemplu de zel politic, despre care sepoate spune că e cel puţin excesiv. Să faci amor cu programul partiduluiîn mînă şi să alternezi cuvintele tandre cu declaraţiile de principiu, astfelîncît, după nouă luni, să dai naştere unui mic ideolog – iată un recorddemn de remarcat. Politica se ia la întrecere cu biologia şi nu m-aş miras-o învingă. Astfel grija tinerelor femei însărcinate nu va mai fi de aiciînainte să ştie dacă pruncul ce-l poartă în pîntece este băiat sau fată, cipur şi simplu dacă este conservator sau revoluţionar. / Vom auzi într-o zila Capşa un scurt dialog care ar fi făcut altădată fericirea bunului nostruCaragiale. / - A născut nevastă-mea azi noapte. / - Felicitările mele. Ce? /- Un naţional liberal de nuanţă ducistă. /(Căci vedeţi, la noi, determinareasexului... politic are să fie mult mai dificilă, din cauza diversităţii deprograme. În schimb, paternitatea are să fie mai lesne de stabilit. Fiindcădacă d-ta eşti, să zicem, ţărănist şi nevasta are să-ţi nască un averescan,trădarea va fi dovedită.) / Gluma însă merită să fie oprită aici, pentru uncomentariu mai grav. Într-adevăr, nu e revelator micul anunţ din Hanauer Anzeiger? El explică, dacă te gîndeşti bine, o parte bună dinmisterul german actual. El ne face să bănuim cîtă farsă, cîtă naivitate, ceamestec de prostie şi ingenuitate intră în complexul hitlerismuluitriumfător. Un sentiment general de disperare desigur, dar mai ales ovastă acumulare de mici vanităţi, mici răbufneli, mici visuri eroice, micivocaţii de general ratat. În această învălmăşeală este simbolică naşterealui Heinrich-Gerhard Gruber, care n-a apucat să fie copil şi a devenitdeodată hitlerist. / Într-o zi, Heinrich-Gerhard, vei muri strivit pe asfaltîntr-o încăierare de stradă sau vei sîngera în noroi, într-un nou războimondial – şi se vor găsi oameni care să nu înţeleagă nici atunci cămoartea ta nu se datoreşte gloanţelor duşmane, ci imbecilităţii omeneştide azi şi de totdeauna."
Mihail Sebastian, Heinrich-Gerhard Gruber, în Cuvîntul, marţi, 26 aprilie 1932, p. 1
Ziarele şi problema mortii lor
Citisem săptămâna trecută discuţiile publicate pe unimedia.md cu privire la articolul lui Constantin Tănase din "Timpul" cu privire la structura "ne-regulamentară" a ştirilor din presa electronică. Dezvolt puţin subiectul şi îl direcţionez spre oceanul polemicilor cu privire la motivele construcţiei "ne-autorizate" a crematoriului presei scrise. Voi încerca să fiu cât mai concis (de altfel mi-am declarat cu bună responsabilitate război mie pentru cucerirea piscului Concis şi Concret).
Consider că presa scrisă este pe cale de dispariţie şi vina dispariţiei sale sunt undeva anume acele reguli, puternic oblăduite de dl Tănase. Departe de mine gândul de a îmbrăţişa anarhismul, dar mişcările acestea puternic-seismice ale evoluţiei umane distruge mitul trăirii vieţii pentru mântuire şi savurare şi transformă existenţa într-o luptă animalică continuă pentru supravieţuire. Astfel, învinuirea civilizaţiei pentru apariţia şi dezvoltarea internetului este întemeiată, dar inoportună şi fără de sens. Nu rămâne decât să lăsăm mâinile în jos, să închidem gura şi să ne lăsăm pe spate odată cu curentul . Aaa şi să vedem ce mai schimbăm pentru a nu cădea în vârtejuri.
De aceea, cred că ştirile pe internet sunt întemeiate a fi scurte şi fără structura tradiţională. Pentru că de la internet oamenii cer operativitate şi atracţionism. Este firesc ca presa electronică să se deosebească de cea pe hârtie. Însă la fel de firesc este ca presa pe hârtie să nu învinuiască internetul pentru că i-a luat bucata de pâine, ci să caute mereu soluţii de a ajunge într-un număr cât mai mare în mâinile cititorilor. Prin soluţii înţeleg idei. Prin idei înţeleg inovaţii. Prin inovaţii înţeleg abateri de la regulamente. Cel puţin iniţial.
Consider că presa scrisă este pe cale de dispariţie şi vina dispariţiei sale sunt undeva anume acele reguli, puternic oblăduite de dl Tănase. Departe de mine gândul de a îmbrăţişa anarhismul, dar mişcările acestea puternic-seismice ale evoluţiei umane distruge mitul trăirii vieţii pentru mântuire şi savurare şi transformă existenţa într-o luptă animalică continuă pentru supravieţuire. Astfel, învinuirea civilizaţiei pentru apariţia şi dezvoltarea internetului este întemeiată, dar inoportună şi fără de sens. Nu rămâne decât să lăsăm mâinile în jos, să închidem gura şi să ne lăsăm pe spate odată cu curentul . Aaa şi să vedem ce mai schimbăm pentru a nu cădea în vârtejuri.
De aceea, cred că ştirile pe internet sunt întemeiate a fi scurte şi fără structura tradiţională. Pentru că de la internet oamenii cer operativitate şi atracţionism. Este firesc ca presa electronică să se deosebească de cea pe hârtie. Însă la fel de firesc este ca presa pe hârtie să nu învinuiască internetul pentru că i-a luat bucata de pâine, ci să caute mereu soluţii de a ajunge într-un număr cât mai mare în mâinile cititorilor. Prin soluţii înţeleg idei. Prin idei înţeleg inovaţii. Prin inovaţii înţeleg abateri de la regulamente. Cel puţin iniţial.
Descoperire
Sunt uimit. Am descoperit brusc, din întâmplare, că am din nou acces la serviciu la blogul meu. Extraordinar! Ce greşeală deşteaptă a conducerii băncii pentru creşterea capacităţilor analitice şi ocupaţiilro intelectuale a personalului său...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)