Blog de primăvară

Lupta gogonatelor

2011-06-06T20:58:00.003+03:00

Câteodată mă gândesc că ar fi mai bine pentru noi să umble cineva pe drum o dată la 4 ani și pe primul om care va trece la un anumit loc să-l numească primar sau președinte. Așa s-ar economisi mulți bani, corupția ar fi mai mică, iar businessul nu se va mai deghiza în politicieni. Și minciuni, mult mai puține minciuni și mai puțină bătaie de joc de oameni.

Ce drumuri, domnule, ai să faci în patru ani, dacă în 8 doar le-ai stricat! Oare chiar așa de proști suntem considerați?

Și să vezi că rezultatele alegerilor confirmă. Da, suntem!!!

Geamul dintr-o parte

2011-04-10T11:26:00.002+03:00

Am început să citesc o carte de Iţhak Pintotevici. Nu cred în astfel de cărţi. Nici nu credeam. Cum nu cred în orice mesaj de om deştept către gloata proasta. Dar îmi dau seama citind că cred în tot ceea ce îi scris în carte. Cred că sunt unic responsabil pentru tot ce mi se întâmplă şi cred că orice pot obţine dacă voi dori acest lucru şi voi lupta în acest sens. Nu-mi mai este teamă de teamă. Teama este piciorul prietenului meu invizibil care aterizează în fundul meu atunci când nu fac ce mi-am propus. Da, se pare că într-adevăr puterea stă în noi ;)

Actualizare

2011-04-02T22:44:00.002+03:00

Privesc acum Milan-Inter. Câștigă Milan 1-0. Câștig și eu ceva timp de liniște. Am atâtea de făcut și atât de puțin timp pentru asta... În schimb, la timpul meu personal nu umblu...

Prezent!

2010-10-08T19:40:00.003+03:00

Nu am nimic de spus. Pur și simplu mi-am amintit de blog și am intrat să mă mir de ce idei mă chinuiau zilele trecute. Mai tipăresc cîteva litere, după care las mâna în jos. Pe dreapta o ridic. Prezent!!! Viu!!!

Poezii pedepsite

2010-03-26T10:33:00.003+02:00

Mă trage spre "romantică", observ. Dar îmi las mâinile raţiunii în jos şi las şi eu apa să mă poarte. De m-ar întreba cineva dacă îmi plac poeziile, aş răspunde că îmi plac. Dacă m-ar întreba cineva dacă citesc poezii, aş spune că citesc. Dacă m-ar întreba cineva dacă scriu poezii, aş răspunde că nu şi nu am făcut-o niciodată. Şi aş minţi. Dar aş minţi pentru că poezii trebuie să scrie cei care pot să scrie poezii sau fetele. Nu, nu sunt misogin. Pot să reformulez: poezii trebuie să scrie cei care pot să scrie poezii şi oamenii prea romantici, prea slabi. Eu nu mă consider aşa. Dar poezii am scris...

Pedepseşte-ne, Doamne

Pedepseşte-ne, Doamne,
pentru binele
furat de la Tine.
Şi ordonă Fulgerului
să cadă
în capurile noastre
şi nu să înceapă.
Porneşte Apele
să umple pe veci
gurile noastre,
să nu mai izvorască
din noi,
mereu, Comete.
Spune Soarelui
să ardă
frumosul şi sfântul făcut
din zadar.
Şi nu lăsa
Fumul lumânării gândului
să urce Sus,
tot mai Sus,
prea Sus,
peste Tine,
căci atunci, ştii bine,
va cădea,
înnegrind Lumina,
Noaptea
şi va fi,
din nou, Lut,
Totul, Totul.

26-27.12.2000

Închisoarea poeziilor

2010-03-13T13:09:00.004+02:00

M-am gândit la ideea acestor rânduri de mai mult timp în urmă. Citeam "100 de poeţi ai lumii - Pe aripa poeziei". Diverşi autori, membri marcanţi ai diverselor literaturi naţionale. Cartea m-a impresionat. Poeziile de asemenea. Dar asta este un subiect al unei alte confruntări. Adversarul pe care am vrut să îl desfiinţez acum şi aici este rima. Rima este un duşman al ideei. Rima prin perfecţiunea sa transformă poezia într-o expresie dumnezeiască a celor distinşi şi într-o manifestare diletantă a celor neprietenoşi cu combinaţia literelor. Şi nu se ştie unde ideea este mai puternică. Nu se ştie câte capete a tăiat rima. Nici nu vreau să îmi imaginez câte idei pornite din cele două emisfere au fost decapitate de cenzura Rimei până să ajungă pe pământul puhav de hârtie. Şi câţi poeţi...

Lupta împotriva rimei iniţiată de marii poeţi interbelici mi se pare pasibilă de a fi echivalată revoluţiei din pictură iniţiate de impresionişit în secolul XIX. Rima e frumoasă. Dar Rima nu-i obligatorie. Prioritară este ideea. Ideea brută.

Jos Rima! Trăiască Ideea! Trăiască materia primă virgină! Trăiască Ritmul!

Mihail Sebastian. Publicistul. Extraordinar.

2010-03-03T13:48:00.002+02:00

Îmi cer scuze. Voi neglija şi eu regulile unei raţionale abordări a unui subiect. Dar frumuseţea şi arta îmi întunecă conştiinţa şi mă face să devin un spectator iraţional.

“Ediţia italiană a cărţii lui Axel Munthe [Cartea de la San Michele] eraprecedată de o prefaţă anume scrisă de autor, care observa, între altele,cît de frumoase sunt păsările Italiei şi mai ales cît sunt de frumoase celedin insula Capri. Asemenea bucurii ale ochiului ar trebui cultivate, scriael, şi e păcat că locuitorii din Capri, vînători în mare parte, nu cruţăaripile ce vin să fîlfîie deasupra pămîntului lor. La urma urmelor, o legecare să oprească împuşcarea păsărilor ar putea să apere această bogăţieliberă a insulei, împotriva oamenilor prea iubitori de praf de puşcă. (...)Se întîmplă însă ca Mussolini, care conducînd o duzină de ministere, maiare timp şi de cetit literatură, să dea peste cartea lui Axel Munthe şi să iacunoştinţă de dezideratul atît de neserios din prefaţă. Şi se mai întîmplăca acest Mussolini să nu se sperie a traduce într-un text de lege gîndulemoţionant al unui poet. (...) Fapt este că păsările Italiei au aflat de legeaîncruntatului Duce, căci în ultima vreme s-a observat o neobişnuităimigrare păsărească spre Capri. Stoluri întregi se refugiază în zona de cerimunizat şi astfel orizonturile insulei Capri se pavoazează cu mii de aripicolorate, ca o invazie de steguleţe festive. / Toată istoria asta, pentru căun om, care era poet, le-a iubit şi pentru că alt om, care era dictator, aînţeles. / În ziua în care se va judeca opera fascismului, această micăpoveste va cîntări cred greu în registrul justificărilor. Cu atîta lucru sepoate scuza nu numai un regim, dar o istorie.”

Mihail Sebastian, Păsările zboară spre Capri..., în Cuvîntul, sîmbătă, 24 decembrie 1932, p. 1.

Mihail Sebastian. Exemplu de publicistică

2010-03-03T13:33:00.003+02:00

Încă un articol ziaristic extraordinar.

“O fotografie din ceea ce se cheamă «culisele» conferinţei de la Londra îlarăta zilele trecute pe d. Litvinov în conversaţie cu d... von Neurath. Ambiiconvivi păreau să fie în excelentă dispoziţie şi în perfectă amiciţie.Emisarul Berlinului şi emisarul Moscovei. Al acelui Berlin, undemuncitorii suspecţi de cel mai vag marxism sunt executaţi fără vorbă şifără forme. Şi al acelei Moscove, unde aceeaşi operaţie se petrece invers,pentru indivizii bănuiţi de burghezie. / Reprezentînd două sisteme deteroare ideologică opuse, cei doi domni în frac îşi surîdeau totuşi cordial,cum se cuvine între oameni bine crescuţi. Încă odată, mondenitatea sedovedeşte mai tare decît politica. (...) În frac, fiecare cu o cupă deşampanie în mînă şi bînd «Brüderschaft» – cine i-ar recunoaşte? / Dar săfie susnumitul corp delict fotografic cu desăvîrşire lipsit de semnificaţie? /Bunele maniere sunt imperioase în diplomaţie şi surîsul face parte dindeformarea profesională a unui ministru de externe. Ele nu angajează lanimic. Cu surîsul pe buze se poate declara un război şi, cu acelaşi surîs,se poate declanşa o revoluţie. Pentru o psichologie de diplomat detaliulacesta este minim. / Noi însă, oamenii de rînd, care obişnuim să luămviaţa în serios, înţelegem mai greu frivolitatea aceasta. Gesturile, faptele,atitudinile au în existenţa noastră particulară, a fiecăruia, înţelesul lorlămurit şi cînd dăm o palmă cuiva o dăm cu toată greutatea, iar cînd oprimim, o primim la fel. Suntem nişte conformişti – nişte detestabiliconformişti. Credem adică în ce spunem şi în ce gîndim, credem înadversităţile noastre şi în prieteniile noastre şi încercăm să trăim cu ele, ascultînd de ele. Nu e de mirare că, cu asemenea mentalitate rudimentară,suntem uluiţi şi în fundul inimii noastre naive scandalizaţi de comedia pecare şi-o joacă pe «scena internaţională» diverse personagii, care nereprezintă pe noi, durerile noastre colective, aşteptările noastre surde.Judecăm cu o copilărească onestitate, cînd le cerem acestor oameni careîn fond nu sunt decît nişte tehnicieni şi nişte birocraţi, să se poarte, înconvorbirile lor diplomatice, potrivit instinctelor şi intereselor ce pretindcă reprezintă. / Fotografia celor doi domni în frac ar putea să ne aducăaminte în ce mare măsură, marile probleme generale sunt numai niştemici comedii."

Mihail Sebastian, Doi oameni în frac, în Cuvîntul, joi, 6 iulie 1933, p. 1.

Ziarele şi inovaţia. Continuare

2010-03-03T12:59:00.002+02:00

Vorbeam anterior despre capacitatea ziarelor de a face faţă cerinţelor vremii. Voi plasa aici un articol care eu înţeleg că făcea faţă perioadei în care a apărut. Informat. Cu personalitate. Cu verticalitate. Cu talent. Astfel de articole aş căuta şi eu astăzi...

“Ziarul hitlerist Hanauer Anzeiger, care apare în orăşelul Hanau dinHessa, publică la rubrica anunţurilor următoarele rînduri, reproduse fărăcomentarii de o revistă pariziană: «Wilhelm şi Elfriede Gruber Schaeferau onoarea să anunţe naşterea robustului lor hitlerist Heinrich-GerhardGruber». / Este fără îndoială un exemplu de zel politic, despre care sepoate spune că e cel puţin excesiv. Să faci amor cu programul partiduluiîn mînă şi să alternezi cuvintele tandre cu declaraţiile de principiu, astfelîncît, după nouă luni, să dai naştere unui mic ideolog – iată un recorddemn de remarcat. Politica se ia la întrecere cu biologia şi nu m-aş miras-o învingă. Astfel grija tinerelor femei însărcinate nu va mai fi de aiciînainte să ştie dacă pruncul ce-l poartă în pîntece este băiat sau fată, cipur şi simplu dacă este conservator sau revoluţionar. / Vom auzi într-o zila Capşa un scurt dialog care ar fi făcut altădată fericirea bunului nostruCaragiale. / - A născut nevastă-mea azi noapte. / - Felicitările mele. Ce? /- Un naţional liberal de nuanţă ducistă. /(Căci vedeţi, la noi, determinareasexului... politic are să fie mult mai dificilă, din cauza diversităţii deprograme. În schimb, paternitatea are să fie mai lesne de stabilit. Fiindcădacă d-ta eşti, să zicem, ţărănist şi nevasta are să-ţi nască un averescan,trădarea va fi dovedită.) / Gluma însă merită să fie oprită aici, pentru uncomentariu mai grav. Într-adevăr, nu e revelator micul anunţ din Hanauer Anzeiger? El explică, dacă te gîndeşti bine, o parte bună dinmisterul german actual. El ne face să bănuim cîtă farsă, cîtă naivitate, ceamestec de prostie şi ingenuitate intră în complexul hitlerismuluitriumfător. Un sentiment general de disperare desigur, dar mai ales ovastă acumulare de mici vanităţi, mici răbufneli, mici visuri eroice, micivocaţii de general ratat. În această învălmăşeală este simbolică naşterealui Heinrich-Gerhard Gruber, care n-a apucat să fie copil şi a devenitdeodată hitlerist. / Într-o zi, Heinrich-Gerhard, vei muri strivit pe asfaltîntr-o încăierare de stradă sau vei sîngera în noroi, într-un nou războimondial – şi se vor găsi oameni care să nu înţeleagă nici atunci cămoartea ta nu se datoreşte gloanţelor duşmane, ci imbecilităţii omeneştide azi şi de totdeauna."

Mihail Sebastian, Heinrich-Gerhard Gruber, în Cuvîntul, marţi, 26 aprilie 1932, p. 1

Ziarele şi problema mortii lor

2010-03-03T11:30:00.003+02:00

Citisem săptămâna trecută discuţiile publicate pe unimedia.md cu privire la articolul lui Constantin Tănase din "Timpul" cu privire la structura "ne-regulamentară" a ştirilor din presa electronică. Dezvolt puţin subiectul şi îl direcţionez spre oceanul polemicilor cu privire la motivele construcţiei "ne-autorizate" a crematoriului presei scrise. Voi încerca să fiu cât mai concis (de altfel mi-am declarat cu bună responsabilitate război mie pentru cucerirea piscului Concis şi Concret).

Consider că presa scrisă este pe cale de dispariţie şi vina dispariţiei sale sunt undeva anume acele reguli, puternic oblăduite de dl Tănase. Departe de mine gândul de a îmbrăţişa anarhismul, dar mişcările acestea puternic-seismice ale evoluţiei umane distruge mitul trăirii vieţii pentru mântuire şi savurare şi transformă existenţa într-o luptă animalică continuă pentru supravieţuire. Astfel, învinuirea civilizaţiei pentru apariţia şi dezvoltarea internetului este întemeiată, dar inoportună şi fără de sens. Nu rămâne decât să lăsăm mâinile în jos, să închidem gura şi să ne lăsăm pe spate odată cu curentul . Aaa şi să vedem ce mai schimbăm pentru a nu cădea în vârtejuri.

De aceea, cred că ştirile pe internet sunt întemeiate a fi scurte şi fără structura tradiţională. Pentru că de la internet oamenii cer operativitate şi atracţionism. Este firesc ca presa electronică să se deosebească de cea pe hârtie. Însă la fel de firesc este ca presa pe hârtie să nu învinuiască internetul pentru că i-a luat bucata de pâine, ci să caute mereu soluţii de a ajunge într-un număr cât mai mare în mâinile cititorilor. Prin soluţii înţeleg idei. Prin idei înţeleg inovaţii. Prin inovaţii înţeleg abateri de la regulamente. Cel puţin iniţial.

Descoperire

2010-03-02T15:52:00.004+02:00

Sunt uimit. Am descoperit brusc, din întâmplare, că am din nou acces la serviciu la blogul meu. Extraordinar! Ce greşeală deşteaptă a conducerii băncii pentru creşterea capacităţilor analitice şi ocupaţiilro intelectuale a personalului său...

Uragan asupra Europei, Vintilă Corbul şi Eugen Burada

2010-02-12T21:00:00.006+02:00

Carte descriptivă a frământărilor geo-politice din ani 70 ai secolului XIX, "Uragan asupra Europei" descrie cu multe amănunte şi un farmec descriptiv deosebit tendinţele populaţiei europene din acea perioadă. Vintilă Corbu aduce în scenă una din cele mai frământate şi complexe epoci din istoria Europei, secolul 19, manipulând cu măiestrie personaje celebre într-un roman palpitant, de acţiune, care poate fi citit şi ca o carte de istorie. Generali, prinţi, sultani, acţionând din Franţa, în Prusia, prin principatele valahe şi pănă în imperiul otoman, asasinate, bătălii, comploturi politice ... totul îi reuşeşte lui Vintilă Corbu.

Farmecul acestei cărţi se naşte, cred, în mesajul informativ pe care îl comportă. Aici sunt descrise trăirile fiecărei mare personalitate politică din această perioadă, năzuinţele şi viciile personale ale unor oameni cu poziţie de fier în istorie, precum şi hăţişurile artei diplomatice şi luptei politice dintre marile puteri. Cartea ar putea fi apreciată drept o istorie alternativă, mai captivantă, mai interesantă şi mai logică a evenimentelor desfăşurate în timpurile respective. Cu multe pasaje paralele rupte din realitatăţile Sankt-Petersburgului, Vienei, Constantinopolelui, Londrei, Parisului, Belgradului, Bucureştiului, Berlinului, cartea îşi propune să descrie evenimentele, conjunctura şi metodele care au dus la căderea Imperiului Otoman şi obţinerea independenţei statelor balcanice.
Tehnicile de expunere ale autorilor sunt desăvârşite şi comportă elemente fine ale marilor prozatori ruşi din secolul XIX, stilul în ansamblu se apropie mult de Dostoievski cu tehnici de descriere paralelă a multor pasaje demonstrate de Tolstoi, deşi este necesar de menţionat lipsa unui fir narativ pe măsura celor doi. De altfel, acesta este cel de al doilea motiv pentru care m-am hotărât să recomand această carte. Autorii, sau, eu aş spune, autorul romanului - românul Vintilă Corbul - are o istorie a vieţei foarte deosebită. Vintilă Corbul s-a născut la 26 mai 1916 în Bucureşti şi provine dintr-o familie foarte bogată - cu acţiuni la diverse bănci şi studiouri de film americane, multe proprietăţi în Bucureşti şi în ţară, podgorie la Drăgăşani şi chiar un grajd cu cai de curse. Deşi visa să devină ambasador, Vintilă Corbul devine magistrat. După război, toate proprietăţile familiei sunt confiscate, iar Vintilă şi soţia sa sunt evacuaţi şi forţaţi să locuiască în bucătăria unui imobil şubrezit. Vintilă Corbul, licenţiat în istorie şi magistrat, ajunge muncitor necalificat şi, ulterior, inginer la ICAB (Întreprinderea Canal şi Apă Bucureşti), unde lucrează aproape 15 ani. La scurt timp soţia sa divorţează şi fuge cu un evreu bogat, în Los Angeles. Din cauza condiţiilor grele de muncă, Vintilă Corbul se îmbolnăveşte de tuberculoză oculară, intră în concediu medical şi rămâne acasă. În perioada de aproape 2 ani în care îşi tratează boala, începe din nou să scrie la aproape 30 de ani de la apariţia ultimului său roman. Romanele sale au mare succes de librărie. Idolii de aur - "Dinastia Sunderland -Beauclair" (3 volume) dă startul, cartea fiind editată mai târziu în franceză şi poloneză. Din acel moment nu a mai fost nevoit să se angajeze. Romanele lui Vintilă Corbul erau cele mai vândute cărţi ale timpurilor comuniste,iar încasările uriaşe de pe urma acestora susţineau opere falimentare ale altor autori. Încasările din comercializarea titlurilor erau atât de mari încât, dacă ar fi primit orice procent decent din vânzări, aşa cum se practică astăzi, Vintilă Corbul ar fi fost unul dintre puţinii milionari ai anilor ‘60-‘70 şi, oricum, singurul dintre scriitori. Era totuşi plătit cu sume uriaşe pentru acea perioadă, încasând între 100.000 şi 300.000 de lei pe titlu, în condiţiile în care un salariu de director ajungea la doar 4.000-5.000 de lei pe lună. Vintilă Corbul a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, împreună cu Eugen Burada, ajutaţi de fostul ministru de externe Ştefan Andrei. S-au mutat într-un mic orăşel cochet, lângă Paris, unde Vintilă Corbul a locuit până la moarte. Multe dintre titlurile sale au fost editate în franceză, poloneză, rusă, arabă. Capodopera literară a sa se consideră romanul "Căderea Constantinopolelui". Cartea "Uragan asupra Europei" cred că este o perlă pentru iubitorii de istorie şi geopolitică, iar calitatea autorului - o "palmă peste faţă" celor (ca mine) care credeau că cunosc cel puţin superficial numele marilor prozatori ai literaturii române.

După apă rece

2010-02-08T19:12:00.002+02:00

Mai frumos decât vorbele mele, nu? Interesant e că Michelangelo conştient a făcut-o pe Maria cel puţin la fel de tânără cu Isus, asta deoarece susţinea că femeile curate sufleteşte şi pure îmbătrânesc mult mai greu sau, prin reducere la absurd, nu îmbătrânesc deloc dacă sunt întruchiparea purităţii...

Prostii

2010-02-08T19:04:00.002+02:00

Niciodată nu am fost prea deschis cu lumea din jur. Întotdeauna m-am gândit că lumea are mai multe pe cap, decât să se gândească la grijile sau nevoile mele. Întodeauna am fost mai modest decât modestia acceptabilă şi mai închis decât închiderea tolerabilă. Eu când am închis uşa, am închis-o aşa de tare, că a trecut peste prag şi s-a deschis în mine omorându-mi faringele cu care să vorbesc când trebuie... Ladna, îi gruz când cauţi naşi...

Handbal şi culori

2009-12-13T19:21:00.002+02:00

N-am simtit ce mult asa bucurie, tristeţe, speranţă, deziluzie, încredere şi dezamăgire ca la meciul de handbal Spania - România 26-25. România a ratat calificarea în semifinală din a doua favorită. Şi câştiga 25-23. Păcat. A pierdut România în ultimul sport de echipă în care mai contează ca naţională...

Aaaa şi, apropo, azi am citit o cronică foarte deşteaptă a alegerilor din România: "Combinând roşu cu galben, obţii întotdeauna portocaliu!". Bine că nu a înţeles Geoană şi Antonescu!

Răspuns viitor

2009-10-25T12:17:00.002+02:00

De mult timp în urmă pentru, cred, bun timp înainte voi scrie cu sărbătoare. Asta pentru că mi-au scos la lucru accesul la blog. Şi eu am răbdat. Şi am tăcut. Iaca aşa-i întotdeauna. Stomacul, acoperişul şi temperatura ne închide gura... şi plăcerile...

Dar eu vroiam să scriu despre Anna Karenina, despre yankeul Regelui Artur, despre marile speranţe, despre Ivanhoe, despre Edouard Monet, despre Calude Monet, despre Gaugiune, despre urechi, despre sinucideri, impresii şi despre galsgow - uniri 1-4...

Dar până când tac... Tac şi lucrez... Doar prima viaţă... Pe urmă mă enervez...

Perdelele

2009-09-02T11:16:00.002+03:00

29 de zile de concediu, 2000 de km parcurşi, 2 naciovci, vreo 6 zile de frigărui în ogradă, 5 zile încă neterminate de reparaţie, circa 15 meciuri de fotbal privite - astea sunt motivele pentru care nu am mai băgat în seamă blogul şi nu am mai ajuns la cupele CUC.

Cred că pe merit.

Aaaa, şi bucuriile mai multe din suflet. Şi optimismul general. Pentru că de obicei scriu când plâng. De obicei. Azi scriu în afara obiceiului. Precis că odată ieşit la lucru voi băga într-un loc obiceiul!

Ciudă în avans

2009-07-28T10:33:00.007+03:00

Ceea ce mă deranjează în această ultimă zi de până la alegerile de mâine este că psihologic am acelaşi sentiment ca şi înainte de algerile din 5 aprilie. Într-un mod ciudat de involuntar mi se crează în subconştient convingerea că după 29 iulie vom avea parte de o schimbare extraordinară, care ne va duce drept în Europa şi care mă va face şi pe mine ca şi pe ceilalţi locuitori ai republicii să am mai multe oportunităţi. Diferite oportunităţi: de a călători, de a munci, de a câştiga din punct de vedere financiar, de bea mai multă bere cu prietenii, de a opri careva prieteni în Moldova, de a cumpăra vreo locuinţă, de a face vreo familie, de a oferi unui eventual al meu copil posibilităţi bune de studii, de a participa la cupe de CUC la nivel înalt organizate etc. etc. etc. Mă gândesc la toate acestea şi parcă le văd aievea cum încep să se aşterne pe rând pe asfaltul împătrăţit de "reparaţii" al bd. Ştefan cel Mare începând cu ziua de joi. Îmi blochează calea dintre logică şi sentiment gândul că iaca mai este grea şi incertă şi ziua de mâine, după care.... AER, EUROPĂ şi DISTANŢĂ MARE PÂNĂ LA MOSCOVA!

Dar ce prostie nemaipomenită este asta! Dacă îmi forţez doar câteva secunde capacitatea analitică, îmi inundă mintea zeci de amintiri clare despre bădărănism, monopol şi puterea puterii care desfiinţează logic orice picătură reală de speranţă. Mă înfurii tare pe mine că cred fără să vreau, fără logică şi mi-i tare jare de cum mă voi simţi joi.... Aoleu fundu! Asta dacă cad în fund...

Apropo de joi. Mi-am amintit de cântecul celor de la Vama Veche.... "Ne vedem joi, ne vedm joi..."... "Nu am chef azi, nu am chef azi..." Nu vă vrem azi, zic eu. Nu vă vrem mâine, zic eu. Nu vă vrem poimâine, zicem mai mulţi... NU VĂ MAI VREM ÎN GENERAL!

Apropo de reflecţie permanentă

2009-07-17T17:25:00.002+03:00

Hai să fim răi. Nu lupilor roşii la puterea vectorului convergent a ţărişoarei mioritice aflate pe mâna egoiştilor intransigenţi şi indiscutabil de dezorientaţi politic!

Adică, nu apei de ploaie!

Ce bine trăim!!!

2009-07-07T09:34:00.003+03:00

Îmi imaginez cum vreo trei europeni cu zâmbetele mari pe buze, cu parcă încă un om în spate într-un ghiozdan care se întinde de la talpă până la ceafă s-ar părea special pentru a-şi putea odihni capul în caz că oboseşte, cu o cravată albastră cu stele care pleacă dintr-o curea a ghiozdanului şi intră sălbatic, Doamne fereşte, în pantaloni (!), cu o ureche astupată de o vată neagră de unde se aude un bâzâit de muscă, cu ochelari ornamentaţi şi, interesant, cu un sacou de blug roşu, şi iată vin aceşti trei europeni pe o uliţă de pe la Tătarca ("Ciocana" satului nostru) şi se înfăţişează în faţa lu Mama Rusea şi celor două fiice ale sale (de fapt Maria îi numele, Marusea îi spune, iar strănepoţii îi zic pur şi simplu Mamarusea, adică aproape de Mama Marusea) pentru... bouring sau soundăj. Aceşti caraghioşi bineînţeles provoacă o mare veselie pe faţa femeilor obosite după trei săptămâni de praşă pe un soare hapsân şi roşu. Europenii, desigur, râd şi ei şi întreabă femeile dacă "are you happy?". Bătrânele încep să râdă şi mai tare când aud glasul piţigăiat şi ciripitul străinilor, le întind o caisă pe care le aveau în poală şi, înţelegând că nu o scot în capăt cu "extratereştrii" aştea, îi ia încet de umăr să-i ducă să-i hrănească, şi dau din cap înţelegător.... "Da! Da!". Străinii ştiu că da îi da, că asta i-a învăţat la seminarul despre limba română şi... notează: "La sondajul efectuat în satul cutare, din 3 locuitori ai satului, 2 sunt fericiţi, unul se abţine. Rezultat: 66,6%!".

Şi după ce mănâncă bine, pleacă. Cam ameţiţi şi încă mai bucuroşi de la samagonul babelor... Acest lucru le confirmă că au avut dreptate despre cât de fericiţi îs moldovenii!!!

Da... interesant...

Da noi ne ţinem!

2009-06-19T17:25:00.004+03:00

Azi trebuie de băut vreo câteva beri cu zâmbetul pe buze şi cu bucurie în suflet, cu vorbe aburite şi cu mâna la gâtul plin al vreunui drug, şi trebuie de lămurit cât de bine ne este şi cât de greu ne chinuim la lucru, care ne plăteşte tare puţin, dar întruna... Şi să mai luăm o bere, să nu ne gândim la banii pe care de mâine a să-i aşteptăm până pe 30 cu buzunarele vâltorând, că nu asta-i important, nu-i asta "glavnoe" cum ar zice Vasea. Iaca glavnoe îi faptul că noi încă ne ţinem. Tare ne ţinem. De diferite lucruri...

Da iaca investu şi toţi acei care lucrau cu investu nu mai au de ce să se ţină...

De ce nu facem politică?

2009-06-18T10:43:00.005+03:00

În câteva cuvinte cuvântul politică în dicţionarul de cuvinte din capul meu se traduce cam aşa: procesul de stabilire a conducerii şi de organizare a unui grup de oameni. Politica este indispensabilă pentru orice orânduire socială şi pentru orice grup de oameni. Primul meu principiu despre politică este următorul: nu se poate fără politică.

Acum, despre procesul politic. Procesul politic este procesul prin care se face politică. Adică, procesul prin care o comunitate de oameni stabilesc conducerea şi se auto-organizează. În procesul politic membrii comunităţii se împart în trei categorii: membrii care fac politică, membrii care participă la politică şi membrii indiferenţi de politică.

Membrii care fac politică sunt membrii comunităţii care doresc să participe la organizarea comunităţii. Convenţional, membrii unei comunităţi care fac politică pot fi numiţi politicieni.

Membrii care participă la politică sunt membrii care nu doresc neapărat să participe la organizarea comunităţii, dar care sunt interesaţi de cum va fi organizată comunitatea din care fac parte. Adică sunt interesaţi de politică. Nu fac politică pentru că fie nu au timp, fie conştientizează că nu au capacităţi suficiente, fie sunt de părerea că sunt anumite persoane care fac politică (politicieni) care gândesc ca şi ei şi care îi va reprezenta foarte bine în procesul politic. Membrii unei comunităţi care participă la politică pot fi convenţional numiţi alegători.

Membrii indiferenţi de politică sunt locuitorii aceleaşi comunităţi cărora li-i absolut indiferent cum se organizează comunitatea în care trăiesc. Convenţional aceşti membrii pot fi numiţi neutri sau naivi. Motivul pentru care o persoană poate fi neutră sau naivă poate fi multiplu: sursele de existenţă sunt din afara comunităţii şi cred că asta-i cel mai important, trăiesc ilegal în comunitate, nu înţeleg ce înseamnă comunitatea sau pur şi simplu sunt indiferenţi în general.

Într-o comunitate pot face parte mai multe grupe de alegători care gândesc la fel. Fiecare grupă de alegători care gândesc la fel trebuie să fie reprezentată în grupul de conducere a comunităţii proporţional numărului său de membri. Numărul de reprezentanţi ai unui grup de alegători (sau grupuri apropiate) în conducerea comunităţii poate fi convenţional numit partid. Un partid poate fi puternic dacă are mulţi susţinători şi dacă şi-a ales corect membrii.

Dacă noi, credem că nu suntem suficient de bine reprezentaţi în grupul de conducere a ţării, de ce nu ne implicăm în îmbunătăţirea partidelor care ne reperzintă sau, dacă nu sunt, de ce nu facem partidele noastre?

De ce căutăm revoluţii, dar nu facem politică? Asta-i, consider eu, o întrebare fundamentală pentru evoluţia societăţi moldoveneşti: "De ce nouă ni-i ruşine să facem politică?" Şi mie mi-i ruşine, şi la mulţi alţii li-i ruşine, de altfel foarte capabili să facă politică... Dar de ce?

Pentru că-i misterios

2009-06-15T11:14:00.008+03:00

Nu sunt un conspiraţionist şi nici nu-mi place să stric "corola de minuni ale lumii". Dar feţele într-adevăr se aseamănă...

Stânga: "Mona Lisa" (1503-1504).

Dreapta: "Ioan Botezătorul" (1513-1516).

Autor: Leonardo DaVinci

Moldova este singura ţară post-sovietică fără program şi măsuri anticriză

2009-06-11T13:35:00.002+03:00

Care criză? Unde-i criza? Îi mare criza? Îi moale? După creo câteva luni de foame, cred că merge...

Singuri împotriva tuturor!

2009-06-10T22:49:00.003+03:00

Da, chiar şi a lui Dumnezeu!..

O echipă de nimic! O echipă de doi bani! O echipă care se schimbă de la o zi la alta ca hainele unei curve la marginea drumului! O echipă care îşi bate joc constant de susţinătorii săi! Te ridică în Cer şi îţi dă un picior lejer de acolo în jos!.. Cu toate acestea.., HAI RAPIDU!!!

*http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/rapid-poli-iasi-2-2-vezi-aici-cele-mai-importante-faze-video-142305.html

Declaraţia mea de independenţă

2009-06-10T09:59:00.003+03:00

Nu sunt pentru unire. Nu sunt pentru unirea partidelor democratice într-un singur partid. Nu sunt pentru plecare la şaşlâc în ziua alegerilor. Nu sunt pentru lăsarea şaşlâcului pentru a vota pur şi simplu. Nu vreau pur şi simplu debarcarea comuniştilor. Nu sunt stângaci. Nu lovesc nici cu piciorul din centru. Nici nu îl pot găsi de fapt. Găsesc în cel mai bun caz lipsă de creier.

Sunt pentru democraţie. Sunt pentru unirea oamenilor cu aceeaşi gândire într-un singur curent. Sunt pentru reprezentarea acestui curent corespunzător mărimii sale în conducerea unei societăţi. Votez pentru ca curentul (accept cacofoniile în sinceritate) care mă reprezintă să fie cât mai mare. Amestecarea curentului care mă reprezintă cu curentul care reprezintă oameni care nu seamănă cu mine mă face să merg la şaşlâc în ziua votării. Cu prietenii... Pentru ultimile ori pe un pământ unde nu există curentul meu...

Aaaa, sunt pentru fotbalul jucat pe teren propriu! Mă feresc tare mult să fiu pentru atletica uşoară... Doamne fereşte să-mi placă maratonul...

Madona Sixtină, Rafael (anul 1515)

2009-06-09T16:57:00.002+03:00

Privesc perdelele prin care autorul printr-un procedeu extraordinar a simbolizat cum a lui Madonă aduce lumea de apoi (oamenii, ale căror profiluri se văd stinse în spatele Madonei) prin Fiul său, fiind călăuzită de către sfinţi! Şi îngerii plictisiţi, plini de credinţă şi fericire

izvorâtă din acea Lume! Extraordinar!

Scuze pentru insistenţă...

Ra-fa-e-lo!!!

2009-06-09T13:17:00.007+03:00

Am hotărât astăzi să îmi mai împrospătez (asta ca să sune frumos), de fapt chiar să mai aflu cum arată marile picturi ale omenirii. Am găsit o sursă foarte bună, recomand - http://www.bibliotekar.ru/. La al treilea tablou, după vreo 5 vizualizări (printre acţiunile cotidiene de la serviciu), am rămas deosebit de impresionant de această pictură a lui Rafael:

Nu o voi comenta prea mult. Înţeleg că nici nu prea pot.

Atrag atenţia doar la elementul care m-a impresionat cel mai mult: câţi oameni sunt reprezentaţi pe tablou?

Iar dacă, aţi găsit răspunsul la prima întrebare (adică 8 oameni), rog să-mi spuneţi CE FAC îngerii (personal îi identific în acest caz cu sfinţii) în tablou? Uitaţi-vă ce frumos este redată GRIJA îngerilor (sfinţilor, religiei) faţă de oameni!!!

Gazetărie sportivă

2009-06-08T17:20:00.001+03:00

În vâltoarea lecturii de astăzi prin paginile electronice pline de praf de monitor ale Gazetei Sporturilor şi ProSportului, devin martor al unei elogii incomensurabile a tacticii excepţionale folosite de ilustrul fiu al marelui şi distinsului domn cu D mare Lucescu, precum şi a metodelor deosebite de resuscitare a suflului obosit şi pierdut al unei naţionale practic înecate în valurile negre, sumbre şi lungi ale mediocrităţii...

Sunt şi eu un susţinător al lui Răzvan Lucescu. Încă de la Rapid. Dar oare este bine şi benefic să lauzi la infinit un meci obişnuit al unei echipe noi cu obişnuitul adversar Lituania? Înţeleg că este momentul schimbării la Naţională, dar nu este oare cam devreme de apreciat rezultatul pozitiv al unui proces care se termină minimum în 2-3 ani?

Aşa-i în presa sportivă din România. Ridicarea la cer şi aruncarea de acolo este o chestiune de maximum 90 de minute...

România Albă

2009-06-08T16:10:00.003+03:00

Din cauza unei cumătrii de două zile, nu am putut privi meciul României cu Lituania de sâmbătă. Orcium mi-am asigurat un comentariu live audio pe telefonul mobil din partea unui prieten. Apropo, eu abia vineri am aflat că la noi într-adevăr sunt cumătrii care duc şi trebuie să ducă cel puţin două zile. Am fost vineri şi, după o noapte de dans, mâncare, băutură, săritură şi iar băutură, mâncare, dans, săritură, veseli, ameţiţi şi obosiţi, pe la vreo 4.00 am aflat cu mirare că mâine, adică tot în ziua aceea, trebuie să ne întoarcem la Bardar pentru zeamă. Da zeama ca şi cumătria... tot cu băutură şi tot cu a doua zi care era aceeaşi zi...

Bine, că nu despre asta vroiam să scriu. Vroiam să mă întreb şi să nu găsesc răspunsul cu privire la argumentele Federaţiei Române de Fotbal de a schimba culorile naţionalei din galbenul acela memorabil şi unic în albul acesta de sâmbătă obişnuit şi neclar. De ce alb? Ce înseamnă alb pentru România? Unde s-a mai văzut alb în România albastră, galbenă şi roşie? Numai pe la Dinamo mai văd aşa culoare, dar ce asta-i model?! Dinamo?!

Eu înţeleg schimbare, dar chiar de simboluri?!

"Am asistat la înhumarea prostituţiei politice"

2009-06-03T13:20:00.004+03:00

Din păcate cuvintele din titlu nu sunt ale mele. Au fost rostite de reprezentantul AMN, Veaceslav Untilă, după eşuarea celei de a doua încercări de a alege preşedintele comunist. Textul din titlul articolului reflectă foarte frumos evoluţia scenei politice din RM pe parcursul ultimilor ani. Aş adăuga aici şi vorbele Corinei Fusu: "Felicit pe toţi că în RM a apărut o opoziţie consecventă şi demnă!".

Sincer să fiu am rămas şocat cum cele trei partide din opoziţie (nu cred că îi corect de formulat "toată opoziţia") au rămas neclintiţi şi chiar neobişnuit de ironici la tentativele de prostituare lansate constant de actualii guvernanţi şi susţinătorii acestora. M-am mirat foarte mult şi m-am bucurat la fel de mult. Interesant este faptul că un lucru atât de elementar precum ar fi credinţa până la urmă în opinia şi viziunea proprie ne miră atât de mult. Chiar ciudat mi se pare cum faptul că un democrat nu votează cu un comunist este o ştire deosebită pentru noi. Adică dacă Urecheanu ar fi votat cu preşedintele comunist nu ar fi mirat pe nimeni, dar iată faptul că Urecheanu nu a votat preşedintele comunist - asta chiar îi o surpriză! Şi tot aşa. Ne-am învăţat să preţuim valorile personale cât ţine viaţa unui fluture.

Mă uit şi iar mă mir cum te face din om neom "patrioţi" de-alde Roşca, Muşuc şi alţii...

Hristos a înălţat! Şi opoziţia!

2009-05-28T16:44:00.002+03:00

Azi, după o săptămână de aşteptări chinuitoare pentru toţi moldovenii, guvernanţii ne-au mai dat una. Alegerea preşedintelui s-a amânat până pe data de 03 iunie. Din cauza Ispasului când nu se lucrează.

Eu cred că e de bine. Se pare că deputaţii noştri sunt mai concret orientaţi politic decât mă gândeam eu. Sau poate ridică preţul... Mă scuzaţi, trăiască democraţia! Democraţia pluralismului de idei, de opinii şi devotamentul faţă de acestea!

Apropo, mi-am amintit de stângaciul... cum îi spune... îl văd în faţă... îi supărat şi dă din mâini... că i-au furat nemernicii firma... ăsta... mmmm.... Muşuc! El e! Păcat, păcat că mi-am amintit, a să trebuiască să beau cu o bere mai mult în vinerea de azi... Pentru înaălţarea sufletului de politician al lui Eduard...

Finala de azi

2009-05-28T09:44:00.002+03:00

Despre finala de ieri voi vorbi mai târziu. Acum să ne concentrăm la marea FINALĂ de azi de la Palatul Republicii. Să sperăm că posesia va fi tot de 60 la 41. Chiar dacă în defavoarea noastră... 41 de eroi sau treizeci şi ceva de eroi?

Finala celor puternici şi în fotbal

2009-05-27T17:19:00.004+03:00

Despre meci

Manchester United şi FC Barcelona se vor întîlni diseară la Roma în finala Ligii Campionilor, ediţia 2008-2009. Barcelona se află la a doua finală în ultimii 3 ani, după cea cîştigată la Paris în faţa lui Arsenal (2-1), în timp ce Manchester este pentru a doua oară consecutiv în ultimul act, după succesul de anul trecut de la Moscova repurtat în faţa lui Chelsea (1-1, 6-5 după penalty-uri). În cazul în care ar reuşi că cucerească din nou trofeul Ligii Campionilor, gruparea antrenată de Alex Ferguson ar stabili o premieră, devenind întîia echipă care ar reuşi să-şi apere trofeul. Crezi că va reuşi Manchester United să cîştige Liga Campionilor pentru a doua oară consecutiv?

Despre Cupă

Creat in forma lui de astazi in 1967, modelul actual cintareste 7,5 kilograme si masoara 62 de centimetri, fiind proiectat de designerul elvetian Hans Bangerter. Precedenta cupa i-a fost inminata lui Real Madrid, cistigatoare a primelor 5 editii ale competitiei, fapt ce i-a determinat pe oficialii federatiei continentale sa ia in calcul o schimbarea de stil. Desi s-a confruntat initial cu un val de critici din cauza formei sale prea simple si a neadaptarii la importanta unei asemenea intreceri, noul trofeu si-a atras in timp aprecierea maselor si a devenit unul dintre simbolurile infruntarii dintre granzii Europei.

Despre câştigători

Ei au Cupa!Pina in prezent, 5 echipe au obtinut dreptul de a pastra definitiv cupa, in urma performantelor deosebite pe care le-au inregistrat de-a lungul timpului. In afara lui Real Madrid, si Ajax (cistigatoare 3 sezoane la rind - ’71,’72,’73), Bayern ( ’74,’75’,’76), AC Milan ( victoria din 1994,4-0 cu Barcelona, a insemnat a 5-a izbinda pentru “diavoli&rdquo sau Liverpool ( ’77,’78,’81,’84,’05) au in vitrine distinctia ce rasplateste performanta maxima in fotbalul de club european.RegulamentDetinatoarea trofeului are obligatia de a-l returna forului continental cu doua luni inaintea disputarii urmatoarei finale, dar poate pastra o copie in anumite conditii. Replica trebuie sa aiba maxim 80% din inaltimea originalului, iar pentru expunerea ei este nevoie de acordul UEFA. De asemenea, federatia europeana acorda cistigatoarelor Ligii Campionilor si Cupei UEFA “Insigna de onoare”, distinctie introdusa la inceputul sezonului 2000-2001.

Despre rezultatul din astă seară

Voi încerca să prognozez câteva detalii de la meciul anului de la Roma. Mi-i interesant mai mult ca o testare a gradului de neobişnuinţă a Finalei şi, prin urmare, a nivelului de spectacol. Adică, mi se pare spectaculos un meci atunci când deviază cât mai mult de la aşteptările publicului. În sens pozitiv. Spre exemplu, un gol de la 40 de metri este frumos anume prin faptul că spectatorii nu se aşteaptă la un asemenea şut. Bine, pe scurt, vin cu următoarele prognoze (consider meciul Barcelona-Mancester United):

Imaginea generală a partidei: Barcelona domină teritorial, însă Manchester pare mai periculoasă în atac;
Posesia mingii: Barcelona - 56%, Manchester - 44%;
Şuturi pe poartă: 12-18;
Şuturi spre poartă: 18-23;
Scor prima repriză: 0-1 (gol: Ronaldo);
Scor final: 1-1 (gol: Henri);
Scor după prelungiri: 1-1, după penalti câştigă Manchester.

Vedem....

Upd. (28.05.2009):

Şi am văzut. Visătoarea Barcelona a dominat categoric. Plasa ceea de pase mult timp îmi va rămâne în gând ca exemplu al fotbalului la superlativ. Nu prea am văzut echipa engleză, iar Cristiano Ronaldo s-a zbătut ca o albină mare în geam care conştientizează că nu are scăpare: fără idei, fără imaginaţie şi nervos.

Iar eu, spre bucuria mea, nu am avut dreptate practic la nici o categorie de pronostic. Asta e. Iată şi cifrele adevărate:

Şuturi pe poartă: 11-12;
Şuturi spre poartă: 8-2;
Faulturi: 7-10;
Cartonaşe galbene: 1-3;
Cartonase roşii: 0-0;
Off-side: 2-5;
Posesia mingii: 52%-48%;
Distanţa acoperită: 99897 m - 100031 m. Xavi Hernandez a alergat cel mai mult, 11369 m.

Papillon, Henri Charriere. Citate. Opinii

2009-05-26T09:57:00.005+03:00

Pentru a completa imaginea acestui deosebit roman, voi adăuga câteva referinţe şi date pur descriptive şi informative despre roman şi autorul său.

* Un rezumat bun al romanului poate fi găsit aici - http://en.wikipedia.org/wiki/Papillon_(autobiography).

* Apărută în Franţa, în 1969, cartea s-a vandut rapid în peste 1.000.000 de exemplare pentru ca un an mai târziu să fie publicată şi în Marea Britanie. În 1973, dupa povestea cărţii a fost realizat filmul "Papillon", cu Steve McQueen şi Dustin Hoffman în distribuţie (buget - 12.000.000 USD).

* Povestea descrisă în roman a născut încă imediat după apariţie multe controverse cu privire la calitatea sa de "autobiografie" a lui Henri Charriere, încă de pe atunci vorbindu-se că acesta a "împrumutat" multe dintre evenimentele romanului de la alţi ocnaşi. O descriere a acestei versiuni, care pe mine personal mă lasă rece, poate fi citită aici - http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/685779/Adevaratul-Papillon-un-parizian-de-104-ani/.

* "Faptul că-mi pregătesc evadarea îmi ridică formidabil moralul. Mănânc mai mult ca oricând şi datorită pescuitului sunt în mare formă. Afară de asta, în fiecare dimineaţă, la stânci, fac peste două ore de gimnastică. Îmi exersez în special picioarele, căci braţele sunt bine puse la punct cu pescuitul."

* "N-am făcut mulţi purici în carcerele din Saint-Laurent! Am sosit într-o luni, tribunalul militar ne-a judecat joi, iar vineri dimineaţa ne-au reîmbarcat spre Insule. Suntem şaisprezece care ne îndreptăm spre Insule, dintre care doisprezece recluzionari. Călătoria are loc pe-o mare foarte agitată, puntea e deseori măturată de valuri, care mai de care mai înalte. Sunt atât de disperat, că mă trezesc dorind ca prăpăditul ăsta de vas să se scufunde. Nu vorbesc cu nimeni, închis în mine, cu vântul ăsta umed care-mi biciuieşte chipul. Nu mă feresc, dimpotrivă. Am lăsat vântul să-mi ia pălăria, n-o să-mi trebuiască în cei opt ani de recluziune."

* "- Bunule Dumnezeu, iartă-mă că nu ştiu să mă rog, dar priveşte în mine şi vei vedea că n-am destule cuvinte ca să-mi exprim recunoştinţa că m-ai călăuzit până aici. Lupta a fost îndârjită, nu mi-a venit deloc uşor să urc calvarul la care m-au osândit oamenii şi nu încape nici o îndoială că, dacă am reuşit să înving toate piediciele şi să-mi păstrez sănătatea până în această binecuvântată zi, asta mi-a fost cu putinţă numai pentru că mi-ai întins mâna ta în ajutor. Ce-aş putea face spre a-ţi dovedi că-ţi sunt cu-adevărat recunoscător pentru binefacerile tale?
...-Renunţă la intenţia de a te răzbuna!
- O,nu! Asta nu!.."
* "Aceşti pecari aproape analfabeţi din golful Paria, la capătul lumii, pierduţi în acel imens estuar al Orenocului, au un umanism filozofic care lipseşte multora dintre compatrioţii noştri, Prea mult progres mecanic, o viaţă agitată, o societate însufleţită de un singur ideal: noi invenţii, o viaţă tot mai lesnicioasă şi mai îndestulată... Toate acestea ucid sufletul, mila, înţelegerea, mărinimia..."

Papillon, Henri Charriere

2009-05-26T09:50:00.004+03:00

Acest roman comportă prin ideea sa unul dintre crezurile fundamentale ale personalităţii mele. Firul naraţiunii este extraordinar, iar lupta continuă a eroului principal cu toate nedreptăţile sociale şi fenomenele naturale pentru adevăr şi viaţă oferă cititorului un sentiment ciudat de fericire şi creează în acest mod senzaţia unei cu totul altei măsuri de apreciere a evenimentelor din jur şi a scopurilor personale.

În stil de jurnal, cu propoziţii scurte şi foarte clare, acest roman doreşte să descrie 14 ani din viaţa autorului său - Henri Charriere. Fiind un hoţ mărunt prin mediile interlope din Paris, Papillon (porecla lui Henri Charriere care provine de la fluturele tatuat pe pieptul autorului) este condamnat pe nedrept la muncă silnică pe viaţă în Guyana Franceză. În continuare, pe parcursul întregului roman sunt descrise cele 12 evadări ale eroului principal din diverse închisori din Guyana Franceză, Guyana Engleză şi din Columbia. Pline de idei, întotdeauna dornic de libertate şi viaţă normală, Papillon fascinează prin originalitatea gândirii şi puterea de caracter, care îl transformă în unul dintre liderii tuturor mediilor de ocnaşi în care ajunge să facă parte. Fiecare evadare, deşi bine gândită, se finalizează de obicei cu o nouă închisoare, care automat se transformă într-un nou potenţial loc de evadare. Papillon nu admite nici pentru un moment posibilitatea vieţuirii pentru totdeauna în mijlocul ocnaşilor şi caută mereu o modalitate de a deveni un membru cu drepturi depline ale societăţii umane. Şi, printr-un conglomerat de aventuri, împrejurări şi idei, dobândeşte într-un final acest lucru în Venezuela, care îi acordă cetăţenie deplină, unde, deja "în afara romanului", s-a stabilit, s-a însurat cu Rita şi împreună au deschis un restaurant şi un lanţ de hoteluri în Caracas şi Maracaibo.

Romanul este interesant şi deosebit de actual, la alte dimensiuni, pentru provocările de astăzi ale societăţii moldoveneşti.

Pentru relevanţa aprecierilor, voi introduce o mică grilă de notare a romanelor, conform opiniei proprii:

Captivant? - 10.00;
Actual? - 9.00;
Informativ? - 8.00;
Reprezentativ (pentru cei ca mine)? - 10.00.

Astfel, cu o medie de 9,75, acest roman reprezintă pentru mine unul din categoria "Fundamentale", la care întotdeauna mă voi întoarce pentru a mai fura ceva optimism...

Preselecţia europeană "Eurovision 2009"

2009-05-18T16:54:00.004+03:00

Cu vreo câteva piese furate, cu un câştigător norvegian care cântă un remix de-al lui Vitas - http://life.hotnews.ro/stiri-showbiz-5714294-video-acuzatii-plagiat-eurovision-norvegianul-rybak-inspirat-din-opera-2-rusului-vitas.htm, cu o româncă care cântă fără să cânte (mimând după o vocalistă aflată undea prin spatele scenei), cu o super-vedetă franceză înnotând prin mijlocul clasamentului, cu traviate şi piese populare, cu viori, roţi, acordeoane şi alte instrumente, trebuie să spun că Eurovisionul de anul acesta a fost cel mai bun din ultimii ani.

Şi Moldova s-a prezentat bine. Poate poziţia a 14-a nu este cea mai bună, dar cred că şi aşa-i bine, mai ales că majoritatea comentatorilor tv (nu doar moldoveneşti) au apreciat piesa ca una foarte bună. Mai ales m-a impresionat comentariul unui jurnalist român, care spunea ceva în acest gen (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-5713650-cum-dai-eurovisionu-balta.htm):

"Palma pe care am incasat-o de la Moldova
Desi n-or sa fie putini cei care nu sint de acord cu mine, “Hora din Moldova” este o melodie foarte buna. Am vazut diverse reactii pe Twitter, spre exemplu, ca aduce a Goran Bregovic. Sintem, pina la urma, oarecum balcanici, e normal... Femeia cinta extraordinar de bine.Ce este cu adevarat remarcabil la prestatia Moldovei, este faptul ca au luat in seama unul dintre fundamentele Eurovisionului, acela de a transmite spiritul national. Si nu e vorba neaparat de muzica folclorica, ci de spectacol. Intrati in orice duty-free din aeroporturile romanesti si o sa vedeti, la vinzare, motive populare pe care, se spera, le vor cumpara turistii. Toate acele motive (si ma refer aici la formele mai mult sau mai putin geometrice pe care le-am vazut pe display-ul din fundalul scenei) au fost folosite si inca foarte bine.Nu cred ca romanii au acordat 12 puncte Moldovei neaparat pe criterii geopolitice. As spune ca au votat pentru le-a dat un sentiment puternic de mindrie nationala. Acea mindrie pe care n-au putut sa o simta cind pe scena de la Moscova a urcat Elena Gheorghe."

Şi totuşi, cred că la anul de la ruşi merge Vitas... Experimentul a reuşit... Preselecţia pe viu s-a dovedit a fi un adevărat succes!

Revoltata Nelly

2009-05-15T13:08:00.003+03:00

Subscriu în totalitate descrierii concursului de înaltă calitate disputat ieri în cadrul celei de a doua semifinale a Eurovision 2009, descriere publicată pe http://sandy-bell.com/index.php?s=moldova&Submit=Search.

Cu toate că piesa o consider bună, interpretarea la fel, prestaţia scenică a Nelei cred că a cam lăsat de dorit. Această piesă poate impresiona un european indiferent doar prin energie şi culoare. Piesa comportă cu succes aceste elemente, dansurile celor patru dansatori din spate de asemenea, dar ei pălesc mult sub simplitatea decorului scenic şi lipsa unor lumini care să constituie un tot întreg cu o eventuală poveste a cântecului şi a prestaţiei scenice. Din punctul acesta de vedere am stat cam slăbuţ. A compensat calitatea piesei şi interpretarea. Aceste elemente au cucerit calificarea. Dar cred că este cam puţin pentru finală... Dacă totul rămâne aşa, apreciez o clasare între locurile 13-18 în finală.

Apropo, mă gândeam că acest Eurovision ar putea demonstra cel mai sincer poziţia Europei faţă de revolta noastră anti-cubanism din 7 aprilie. Lăsând la o parte labirinturile diplomaţiei, cred că vom vedea sâmbătă solidaritatea europenilor cu europenii din Moldova Europeană... Asta în cazul în care va fi doar televoting. Am în vedere televoting prin telefon şi nu prin alte metode "ne-europene"...

PS. O observaţie din presa rusă: "В безусловные победы можно также записать молдавскую финалистку Нелли Чобану: ее фолковая композиция стала, пожалуй, лучшей песней из прозвучавших со сцены в обоих полуфиналах, что на «Евровидении», впрочем, совсем не гарантия успеха." Iacă aşă!

Cei mai liberi deţinuţi

2009-05-13T10:35:00.002+03:00

Căutând răspunsuri la concursul de întrebări pentru a XXII-a Şedinţă Elitară a Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale - http://www.cuc.md/index.php?option=com_content&task=view&id=1920&Itemid=1, am dat peste aşa o informaţie interesantă. New York Times a publicat lista celor mai de temuţi criminali nazişti aflaţi în libertate. Primele poziţii arată în felul următor:

doctor Albert Heim (german), acuzat în Germania pentru uciderea a sute de deţinuţi ai lagărului de concentrare Mauthausen, unde activa ca medic. Apropo, mi-amintesc că am privit un documentar despre acest medic, care, de altfel, omora deţinuţii pentru a face diferite experimente medicale "pe viu". Ulterior, acelaşi medic participa la diferite congrese internaţionale ale medicilor unde era aplaudat cu fervoare de alţi cercetători pentru descoperirle sale. Asta necătând la faptul că toată lumea îi cunoştea metodele de cercetare. Încă începând cu anul 1962, înainte de procesul împotriva sa, acest medic a fost dat dispărut şi nici până în ziua de astăzi nu se cunoaşte unde se află.
Ivan Demianiuk (ucrainean), care a fost paznic în mai multe lagăre de concentrare poloneze. Acesta tot are o istorie interesantă. Iniţial, a fost soldat în Armata Roşie. În 1942 a fost capturat de către armata nazistă. Din 1942 şi până în 1944 a servit în caltiate de paznic a diferitor lagăre de concentrare poloneze, unde se pare că dat dovadă de un servilism exagerat, contribuind din proprie iniţiativă la gazarea a numeroşi deţinuţi. Până în prezent, i s-a acordat şi s-a retras de două ori cetăţenia americană. Cu câteva zile în urmă a fost extrădat de către SUA în Germania, unde urmează a fi din nou judecat.
Sandor Kepiro (ungur), fost ofiţer al jandarmeriei ungare. Este acuzat de omorul a peste o mie de locuitori ai Serbiei. Pe parcursul mai multor ani s-a ascuns în Argentina. În prezent, se află în Austria, care refuză să îl extrădeze în Ungaria, unde i s-a re-deschis procesul.
Milvoi Asner (croat), acuzat de omorârea a sute de sîrbi, evrei şi ţigani. În prezent se ascunde în aceeaşi Austrie.
Seren Kam (danez), căutat de Danemarca pentru omorârea unui jurnalist în 1943. Se ascunde, conform ultimelor informaţii, pe teritoriul Germaniei.

În top se mai regăsesc aşa nume precum Henric Bere (fost memrbu al SS), Charles Centai (ungur, fost membru SS), Mihail Gorşkov (rus), Algimantas Dailid (lituanian) sau Garry Mannil (estonian).

M-a mirat acest clasamanent din câteva motive. Primul este faptul că există încă criminali nazişti în libertate, adăpostiţi cu bună ştiinţă de anumite state. Doi, faptul că aceşti criminali sunt originari din diferite state şi nu sunt doar germani. De altfel, mă miră acest fapt mai ales din motivul că unii dintre ei, precum ar fi ucrainenii sau ruşii erau clasificaţi ca slavi de nazişti în lista celor mai josnice naţii, alături de ţigani şi evrei (extras de prin Mein Kampf). Trei, ar fi faptul că în general acest tip de criminali bătrâni mai trăiesc, în condiţiile în care urmaşii celor ucişi de ei sunt mult mai mulţi şi au format de atunci până în prezent naţiuni întregi... Se pare că fenomenul nazismului este încă departe de a fi consumat...

Unde s-a cheltuit sovistea?

2009-05-12T13:18:00.004+03:00

Vladimir Voronin, preşedinte PCRM, către presă: „Se vede că opoziţia lucrează după un scenariu. Ceea ce fac ei pot face numai oamenii iresponsabili. O să găsească votul pentru alegerea şefului statului, noi nu-l căutăm. Opoziţia trebuie să aibă soviste, deoarece ţara noastră este în criză. Dialogul cu opoziţia se stabileşte în fiecare zi. Nu comentez Rezoluţia Parlamentului European, deoarece trebuie să lucrăm asupra ei.”

Este, într-adevăr, o mare iresponsabilitate să-şi permită opoziţia să se mai gândească la alegeri anticipate şi la cheltuielile ce le presupun acestea, în condiţiile în care ştiu foarte bine ce cheltuieli mari are acum statul cu reparaţia şi ultra-modernizarea clădirilor administrative... Chiar nu este clar că-i foarte scumpă revigorarea firmelor din curte? Chiar este necesar de majorat încă o dată volumul cheltuielilor ca să poată înţelege şi opoziţia asta încăpăţânată?

Erau 10 milioane, s-a ajuns la 1 miliard, oare nu-i clar că nu mai sunt bani şi pentru alegeri anticipate şi măsuri anti-criză? Banii trebuiesc...

Ce tineri suntem!

2009-05-11T17:50:00.005+03:00

În sfârşit o ştire optimistă!!! Extraordinar!

Conform http://www.gazeta.ru/science/2009/05/08_a_2984033.shtml, s-a determinat că, de fapt, galaxia noastră are cu 6 milioane de ani mai puţin!!! Adică e mai tânără cu 6 milioane de ani, adică cu şase mii de mii de ani...

Citind această ştire şi altele de acest gen, devin un susţinător tot mai fidel al teoriei credinţei necondiţionate în Dumnezeu, eliminând întrebări retorice existenţiale, la care intelectul nostru încă foarte minuscul pur şi simplu nu poate raţionaliza răspunsuri... Cineva la această temă făcea o comparaţie metaforică cu o găină, care, dacă ar fi întrebată cine sau ce este omul, nu ar putea găsi răspunsuri... Poate e cazul să nu-l mai căutăm pe Dumnezeu?!

Votarea condiţiilor călduţe de sub fund

2009-05-11T16:31:00.002+03:00

Serafim Urechean: "Îndeplinirea acestor precondiţii sub egida Parlamentului European, a Consiliului Europei şi a altor structuri europene ne-ar aduce la o masă de negocieri. Dar aceasta încă nu înseamnă că, aşezându-ne la masă sau neajungând încă la această „masă rotundă” – deja este decis că vom vota „pro” necondiţionat (...) (Deutshe Welle).

Îmi pare cunoscut... Foarte cunoscut... Cu câţiva ani în urmă a mai înaintat cineva câteva condiţii pentru a-şi motiva votul ulterior.

De fapt este şi de aşteptat. Toată lumea îi conştientă că Moldova Noastră la eventuale alegeri anticipate vor lua şi mai puţine voturi. În aceste condiţii, pentru căldura de sub fund, este de dorit votul corect, puţin îmbujorat de condiţii. Condiţii fără condiţii...

Şi iată aşa. Tot pe loc, pe loc, pe loc...

Hocheiul anticriză

2009-05-11T13:08:00.003+03:00

În timpul lecturii de dimineaţă, am atras la următorul moment dintr-un interviu al gazeta.ru - http://www.gazeta.ru/ sport/2009/05/a_2984994.shtml - cu Veaceslav Bîcov, antrenorul reprezentativei Rusiei la hochei, proaspăt învingătoare la Campionatul Mondial din Elveţia, după finala de ieri cu Canada (scor 2-1):

"– Что сказали ребятам в раздевалке? (înainte de marcarea golului câtigător, n.a.)

– Тут напрашиваются слова благодарности. И я передал им слова благодарности от Дмитрия Анатольевича и Владимира Владимировича за всю страну, за то, что мы опять сделали хорошее дело. Создали команду, которой можно гордиться, которой можно сплотить нацию. Забыть о проблемах. Это большое дело – дарить людям радость. Сегодня мы это сделали, и мы счастливы."

Într-adevăr. Ideea este una interesantă pentru mine. De multe ori m-am mirat şi mi-am pus întrebări cu privire la susţinerea oarbă pe care conducerea Federaţiei Ruse o demonstrează faţă de dezvoltarea sportului din ţara lor. Mă mira cum Vladimir Vladimirovici Putin felicita practic orice reuşită mai specială a Ţska sau Zenit în Cupa Uefa, cum acelaşi preşedinte pe atunci participa personal în campania de selectare a gazdei Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2014 şi în general cum, împreună cu urmaşul său, Medvedev, erau atenţi şi salutau practic orice prezenţă a Rusiei pe vreun pedestal sportiv de orice gen. Numărul de medalii de la Olimpiada de Vară din Beijing era, cred, tema principală a tuturor discuţiilor din cabinetele administrative ruse în august 2008.

Nu am încercat numaidecât să găsesc răspuns la aceste curiozităţi momentane, care peste vreo două minute de obicei le uitam. Cred că m-aş fi gândit că motivul ar fi faptul că dl Putin este un fost sportiv (se cunosc clipurile video când el cu hainele sale albe de judoist bate uşor orice adversar). Sau deoarece este realtiv mai tânăr şi îi place sportul.

De fapt, după cum susţine şi dl antrenor Bîcov, dragostea faţă de sport este mult mai complexă. Şi ea izvorăşte în primul rând din numărul de spectatori, telespectatori şi alte tipuri de fanaţi ruşi ai sporturilor, care atunci când susţin naţionala, vin la meciuri, discută pe forumuri, discută cu rude, cu prieteni, pun pariuri, felicită jucătorii, fac fan-cluburi, tipăresc bannere de susţinere, ies în piaţă să sărbătorească victoria, se bat între ei, se bat cu alţii, călătoresc să privească meciurile în deplasare, aşteaptă meciul următor, analizează meciul trecut, se informează despre adversarul următor etc. etc. etc., atunci toţi aceşti milioane de oameni uită să-şi amintească că salariul a scăzut, că mâine poate fi disponibilizat, că criza l-a băgat în... glod până la gât, că mănâncă mai puţin, că bea mai mult, că fură mai mult şi că, în general, mâine poate împreună cu toţi ai săi să moară de foame.

Milioanele uită şi se mândresc. Se mândresc că sunt ruşi ca şi hocheiştii care au bătut Canada! Altă discuţie că acei hocheişti sunt sătui şi siguri pentru ziua de mâine... Nu-i vorba neapărat de ruşi, şi alte naţionalităţi, pentru că acesta este un fenomen global. Aaaa, bineînţeles că revoltele sociale şi protestele atunci îşi pierd din actualitate...

Şi iată aşa ne convingem că politicienii fac politică, fără pic de ruşine, peste tot: în parlamente, dume, reichstaguri, rade, cinematografe, stadioane, palate de cultură, televiziuni, teatre, biserici, pieţe de mari adunări naţionale, preşedinţii, muzee, maşini, paturi etc.

De fapt, mă gândesc, dacă mergem pe aceeaşi logică, se primeşte că chiar şi maimuţele din Circuri fac politică... De fapt, ce-am mai spus-o, îi clar că maimuţele fac politică. În primul rând.

(Pro)poziţii europene

2009-05-08T11:04:00.000+03:00

Citind astăzi Rezoluţia Parlamentului European cu privire la Republica Moldova - http://www.jurnal.md/article/14919/, publicată ieri după masă, cu ochii mei de ne-specialist în arta diplomaţiei, am observat totuşi un amănunt care caracterizează, în opinia mea, politica UE faţă de RM.

În cele 29 de observaţii - recomandări ale UE, dintr-un număr de circa 40 de verbe, 22 sunt următoarele verbe "ne-decise": subliniază (10 ori), reafirmă (3 ori), condamnă (4 ori), îndeamnă (3 ori), se declară (o dată), regretă (o dată).

Alte 10 verbe au o notă mai "fermă": solicită (8 ori), încredinţează (o dată), invită (o dată).
De altfel, cea mai mare parte dintre verbele "ferme" se referă la relaţiile Republicii Moldova cu România (adică un aspect pe care UE nu-l putea nicicum ocoli) şi la necesitatea instituirii unor anchete sau comisii internaţionale (subiect care ar părea "ferm", dar în esenţă nu oferă o poziţie clară referitor la vreun anumit eveniment sau subiect).

Astfel, putem concluziona, sau, cel puţin, eu concluzionez că UE încearcă să fie înfiorătoare în faţa unei societăţi îndepărtate şi dezamăgite, neuitând să-şi lege cămaşa atât de apropiată şi caldă de corpul său...

Gol de antrenor

2009-05-08T09:04:00.004+03:00

Semifinalele Cupei UEFA. Şahtior - Dinamo Kiev 2-1 (în tur 1-1)

"– Господин Луческу, когда Илсиньо раскатывал Эль Каддури и Юссуфа, Селезнев готовился выйти на замену. Он должен был заменить Илсиньо?– Он несколько раз показывал, что его нужно менять, у него начались судороги. И мы готовились его заменить. Все кричали, что он не может больше играть. У меня было предчувствие… Показалось, что Илсиньо не сказал своего последнего слова. Такое предчувствие меня посещает не впервые. Когда нам забивали гол, я это предчувствовал, я во весь голос кричал Рэзвану (Рацу – прим. «Газета.Ru»), чтобы он закрыл центральную зону, куда врывался Бангура. Порой ощущения бывают сильнее разума, сегодня, наверное, оно так и получилось."

Da... antrenor... Cu el nu mi-i teamă de calificările României la Campionatul European... Hai, Mircea... sau Răzvan, cum vă mai cheamă... Mai în scurt, hai Luceştii! Hai România!

Kadîrovii noştri, ai tuturor

2009-05-07T13:13:00.005+03:00

"Утверждение Кадырова вызвало удивление, так как только в январе 2008 года он уверено сообщил, что все причастные к убийству его отца уничтожены. «Уничтожен тот, кто взял на себя ответственность за убийство, уничтожены те, кто косвенно причастны», – сказал президент Чечни. «Я как чеченец, как мусульманин, как сын своего отца сделал все, чтобы этих людей не было в живых», – добавил тогда Кадыров." - citat din următorul articol de pe gazeta.ru - http://www.gazeta.ru/politics/2009/04/16_a_2974849.shtml?incut2.

De fapt, de mult timp urmăresc evenimente legate de Cecenia şi în special de preşedintele lor - Ramzan Kadîrov. Şi m-a mirat mult cum recunoscutul (în sens direct) de către toată lumea preşedinte al Ceceniei la începutul secolului XXI se presupune că şi-a înlăturat prin... omor (!!!) toţi adversarii politici şi ne-politici - ex-comandantul trupelor armate speciale "Goreţ" Movladi Baisarov, ex-deputatul Dumei de Stat Ruslan Iamadaev, ex-comandantul trupelor speciale "Vostok" Sulim Iamadaev, Umar Israil - fost bodygard personal şi un curajos care l-a dat în judecată pe preşedintele său la CEDO, precum şi unul dintre capii interlopi din regiune - Movladi Atlangeriev. Aceştia sunt cei mai mult mediatizaţi.

S-ar părea că omoruri ale puterii se fac oriunde. Interesant este, însă, că aceste crime ar fi avut loc în practic în toată lumea - Moscova, Viena, Dubai ş.a. Fără consecinţe pentru comandanţi.

Sistem de legi internaţionale? Convenţii? Organisme internaţionale? Drepturile omului? Pace? Lupta contra torturii? Anti-comunism?

Încă o dată mă conving că democraţia este cel mai bun sistem de supunere a maselor şi de îmbogăţire a conducătorilor acestora.

O jumătate de finală cât una plină

2009-05-07T11:21:00.004+03:00

Chelsea - Barcelona 1-1. Merge în finală Barcelona. Întâlneşte Manchester. O pâine caldă pentru casele de pariuri.

Au pierdut cei care au dat mai mult din mâini şi mai puţin din picioare şi au câştigat cei care care au dat mai mult din picioare şi au ţinut mai mult mâna pe minge.

Îmi pare că după "carte" merita să se califice Chelsea, dar practic trebuia să treacă Barcelona. Şi aşa a fost.

Re-re-re-rebut

2009-05-07T09:40:00.003+03:00

"Mă bucur că am re-re-re-debutat la Rapid cu o victorie!", aşa a început conferinţa de presă noul-vechiul antrenor al Rapidului - Viorel Hizo - după victoria cu CS Otopeni de ieri.

Îndrăznesc să îl parafrazez pe el şi, indirect, pe toată adunătura de retardaţi şi invidioşi pe performanţă (n-am să-i iert în sinea mea niciodată lipsa de răbdare cu proiectul Rapid cu Peseiro) în frunte cu Copos şi aş spune că eu chiar nu mă bucur deloc pentru că continuăm să re-re-re-rebutăm la un meci nou, la fel de lipsit de fotbal, chiar şi cu o victorie cu CS Otopeni.

Cel mai treaz biolog

2009-05-06T10:37:00.003+03:00

Mai lucrează oamenii ăştia...

Când citesc toate aceste activităţi - http://compromat.ru/page_19179.htm - mă cuprinde o mare ruşine că ieri, exact la 17.45, am ieşit de la serviciu şi m-am dus direct acasă, unde doar am mâncat, am mai citit din "Papillon", am mai jucat un meci în PES şi am fost pentru o oră jumate la un meci de minifotbal cu prietenii. Apoi m-am culcat. Mi-i ruşine tare pentru că se pare că alţii nici nu au timp de somn. Nu-i exclus că ei lucrează şi lucrul nostru, obţin şi banii noştri, iar noi le dormim şi somnul lor. Câtă fraternitate!

Oricum, deseară, după lucru, cred că am să umblu vreo jumate de ceas prin parc...

Nunta cu moartea

2009-05-06T10:05:00.002+03:00

S-a dus Semil Selebi cu soţia sâmbătă la Istanbul la piaţă şi a cumpărat din nou (a câta oară?!) produse pentru sărbătoarea de luni. Şi-a umplut toţi cei 690 de litri de portbagaj ai Toyotei Land Cruiser cu alte noi sacoşe (a obosit de acum de nunta asta) pline cu gogoşari, gogonele verzi, morcovi, varză albă, ţelină, ceapă, conopidă, condimente pentru murături turceşti (în sfârşit o mâncare normală!), boabe de muştar, boabe de piper, sare, zahăr, miere de albine, foi dafin, oţet, apă, carne de miel, de berbec, foi de viţă, cepe, orez, stafide, ulei, ceşti, făină, lămâie, rahat, kebab şi altele mai albe, şi altele mai roşii, şi altele mai mari, şi altele mai mici, şi roşii, şi rochii, şi rujuri, şi fel de fel...

Dar tace. Doar luni i se mărită mult adorata fică!!! Nu-i prea place deloc mucosul de viitor soţ. Dar tace. Doar luni i se mărită mult adoratul puişor!!! Fata tatei...

Şi vine luni. În seara fostului primar al satului se adună toate familiile bune din satul lor şi din alte localităţi de la vreo rază de 50 de km. Toţi îl ştiu şi îl respectă pe Selebi.

Seara, când ochii lui Semil-tatăl erau plini de lacrimi (iaca plânge şi şi Semil!), când acest viitor ginere îi punea inelul de căsătorie preaiubitei sale fiice, brusc se deschide uşa casei şi, cu gura căscată Semil este şocat cum curg unul după altul vreo şapte fantome în casa sa. Fiecare fantomă, de fapt, oameni cu mască, i se pare, scot câte un Kalaşnikov şi (!!!!) încep să tragă fără să aleagă în toţi onorabilii lui oaspeţi...

Când se trezeşte, i se spune că la nunta fiicei lui i-a murit fiica, ginerele, mama ginerului, sora ginerelui şi alţi 40 de oameni. Atunci şi-a amintit de toate evenimentele din viaţa lui...

Am citit în ziare (http://www.gazeta.ru/social/2009/05/05/2982545.shtml) că acest "bombardament" care s-a întâmplat în satul Bildj din Turcia la data de 4 spre 5 mai, ar fi avut loc ca urmare a răzbunării de sânge dintre două familii din sat.

Cred că a curs mult sânge, dacă a cerut atât sânge nou... Cât 15 revoluţii on-line...

Partenerul Pentagonului

2009-05-05T14:38:00.003+03:00

Jurnalistul american David Robb susţine că mulţi dintre militarii americani ucişi în Irak au fost „contaminaţi” de mici de produsele acestui partener fundamental al Pentagonului.

Vă rog să îmi spuneţi timp de un minut numele acestui partener.

Răspuns: Hollywood

Sursa: http://www.descopera.ro/cultura/3654012-hollywood-pentagon-o-iubire-ca-n-filme

Chemarea străbunilor, Jack London

2009-05-05T11:54:00.004+03:00

O colecţie de povestiri interesante care conturează atent limitele sau, dimpotrivă, lipsa de limite ce caracterizează fiinţa umană în conjunctura unei posibilităţi de înavuţire sau de bunăstare individuală. Citind istorioarele acestei cărţi, de altfel relatate foarte cursiv şi simplu, în minte involuntar se perindă o scenă în care crâmpeie din istoria milenară a culturii, artei şi moralităţii umane şuşură încet, nevăzute la poalele astupate de ceaţă ale enormului munte a avarităţii, egoismului şi ordinalităţii caracterului uman. Mâncarea, câinii, sania, focul şi aurul canadian în privire - acestea ar fi elementele fundamentale sau definitorii care puteau cuceri facil cele mai multe vieţi umane în secolul XIX. La alte dimensiuni şi culori, cred că tema romanului este actuală şi astăzi: cum nu ne-am strădui să evoluăm, să ne dezvoltăm, să ne umanizăm, oricum în esenţa noastră rămânem a fi nişte animale, iar dezvoltarea noastră nu duce la nimic altceva decât la dezvoltarea trăsăturilor şi instinctelor animalice.

În general un roman bun, deşi puţin cam idealistic şi simplu în mesaj. L-am citit cu plăcere, deşi nu foarte entuziasmat. Cred că pur şi ismplu tema nu este una dintre frământările "de bază" ale mele...

Fraţii Karamazov. M.F. Dostoievski

2009-05-04T13:42:00.004+03:00

Îl consider un roman al extremelor. Primele pagini le citeam extrem de plictisit - istoria formării familiei Karamazov părându-mi neobişnuită, dar nu într-atât de relevantă pentru o capodoperă mondială. Treptat, însă, marele romancier şi-a acaparat bine-meritata porţiune din durata obişnuită a unei zile, astfel încât spre finalul romanului mâncarea mi se părea deja o banală şi egoistă ocupaţie.

Un mic bilanţ, dacă se poate vorbi de aşa ceva cu referire la o operă de a lui Dostoievski. Printre elementele cele mai puternice, care m-au impresionat cel mai mult ar fi exigenţa şi intuiţia deosebită a lui Dostoievski de a descrie stările psihologice ale eroilor pe care citindu-le poţi tresări conştientizând că pe majoritatea le-ai trăit chiar tu sau cel puţin le-ai observat la cunoscuţii tăi - o tehnică deosebit de cursivă şi firească de a reda sentimente foarte complicate. Apoi subiectul romanului, în special după moartea lui Fiodor Karamazov, devine unul foarte interesant şi deosebit de intrigant. Adaug o notă de admiraţie şi la complexitatea temelor abordate în roman, precum şi la tehnica, iarăşi, firească, de a plasa atâtea subiecte într-o poveste, s-ar părea, simplă a unei familii dintr-un depărtat orăşel rusesc. M-au impresionat complexitatea şi istoria fiecărui personaj în parte. Astfel, acum, după lectură, îmi vine greu să afirm care este de fapt personajul principal, sau barem personajul preferat.

Şi... în final, culmea la toate aprecierile mele, am devenit şi rămân a fi un elogiator permanent al "procesului de judecată" din finalul acestui roman. Intrigant, deosebit, satiric, sofist, raţional, patetic, romantic şi injust, acest proces de judecată a lui Dmitrii Karamazov rămâne în mintea mea ca o enciclopedie detaliată a nemărginitei fiinţe umane în general şi a omului rus, în particular.

Extraordinar roman. Aceasta este senzaţia, pe alocuri chiar inexplicabilă, de la final.

Sistemul excelent de educare a excelentelor mediocrităţi

2009-04-22T14:33:00.000+03:00

De multe ori mă gândesc că sunt şi eu, ca şi mulţi alţii, un produs al sistemului educaţional din ţara noastră. De altfel, un produs-tip.

Am participat în toate etapele normale de formare (adică în afară de excese precum doctorat, spre exemplu) şi am fost întotdeauna în faţă la toate nivelele, adică în clasa de şcoală primară, în clasa de şcoală medie, în clasa de liceu, în grupa de la universitate şi chiar printre primii în grupa de la masterat, deşi frecventam doar examenele şi testările. Cred că sunt suficient de "experimentat" pentru a mă putea pronunţa asupra calităţii acestui sistem.

Şi spun. Este un sistem slab, cu o rentabilitate redusă şi cu multe pericole pentru stabilitatea personalităţii. Adică produce mult mai puţină valoare adăugată decât se aşteaptă cei care "investesc" constant din copilărie şi până la maturitate în parcurgerea lui.

Argumentez.

Investiţii. La acest capitol trebuie de spus că pierderea cea mai mare nu este timpul pierdut pentru a rezolva tot felul de probleme din tot felul direcţii despre tot felul de chestii care nu are nici o treabă cu propria plăcere şi propriul talent. De asemenea, printre cele mai mari pierderi nu se numără, consider, nici activităţile alternative care ar fi putut fi realizate în acel timp pierdut. Dimpotrivă acesta este chiar câştig, luându-se în considerare actualele alternative preferate, precum vreo sticlă de bere, vreo ţigară sau vreo câteva nopţi pe săptămână petrecute prin sau pe lângă discoteci. Cea mai mare problemă şi, totodată, cel mai mare compromis în numele învăţăturii este uciderea propriei voinţe. Nu ceasul pierdut pentru cele 7 probleme de chimie contează cel mai mult la formarea personalităţii, ci faptul că dorinţa naturală de a citi o carte în plus la literatură este neglijată şi omorâtă. Adică, dorinţa elevului (studentului etc.) de a face ce vrea este neadmisă de actualul sistem de învăţământ. Admisă este doar îndeplinirea ne-condiţionată a temelor pe acasă, adică a unor ordine permanente, repetate şi prosteşti. Totul pentru note bune, care de fapt nu reprezintă nimic decât ceva cerneală pierdută. Altfel spus, sistemul de învăţământ al nostru este orientat nu spre dezvoltarea abilităţilor şi talentelor, ci spre crearea şi dezvoltarea unor buni executanţi, nu spre susţinerea ideilor şi imaginaţiei, ci spre consolidarea unor buni şi smeriţi lucrători din vreun oarecare şantier sau din faţa vreunui oarecare computer.

Proces. Infiltrez această categorie între Investiţii şi Rezultat pentru că în cazul învăţământului contează în deosebi. De ce? Pentru că procesul de învăţământ de la noi din republică ca şi din toate altele este unul de lungă durată, cuprinzând în mod normal 15 ani şi în mod avansat 17 ani (adică circa 25% din durata medie a vieţii). Astfel, să petreci 25% din viaţă făcând în 70% a timpului (cu tot cu temele pe acasă) lucruri care nu îţi plac pentru ca restul 75% din viaţă să trăieşti ca majoritatea, adică prost, dar cu un venit constant, mi se pare cam cel puţin costisitor, dacă nu chiar lipsit de sens atunci când este vorba despre o viaţă, care e şi unica, de om. Deci, este un proces neplăcut în cele mai multe cazuri. Da, putem admite faptul că cuiva, de fapt, îi place să înveţe la absolut toate materiile şi se bucură foarte tare când îşi făcea temele acasă la literatura română, dar mai ales la fizică. Cred, totuşi că sunt puţini aceştia. Aceştia care încalecă sistemul, restul sunt încălecaţi de sistem.

Rezultat. Ce se obţine sau ce rezultate urmăreşte acest proces trădător?

În primul rând, efectuând tot timpul nişte teme care, într-o mare parte nu îi plac, pentru elev automat apare ca scop al oricărei activităţi doar rezultatul final şi nu procesul! Foarte important! Faci orice nu îţi place pentru o notă bună. Acum, făcând temele la chimie tot timpul pentru notă (dacă nu îţi place chimia) şi la alte 70% din teme tot doar pentru notă, în caracterul elevului se dezvoltă această indiferenţă faţă de activtiatea cognitivă în ansamblu, adică după o perioadă de timp aceeaşi atitudine "doar pentru notă" elevul o va avea şi în cazul literaturii române care, de fapt, îi place. Intuiesc un procedeu după formula "dacă de 99 de ori te face câine, a suta oară începi să latri". Figurativ, bineînţeles. Adică, indiferenţa se dezvoltă şi îi omoară şi acele sclipiri de talent sau înclinaţie spre dorinţa de cunoaştere normală, naturală, firească. În continuare, trăind pentru notă bună (această noţiune devine o caracteristică definitorie a personalităţii), după finisarea studiilor se întâmplă un lucru foarte ciudat. Se termină notele. Caracterul caută o altă apreciere care să substituie nota pentru că fără notă nu se poate orienta. În consecinţă, acest caracter debusolat fie devine un angajat slugarnic şi nemulţumit de sine (doar lipsesc notele care erau combustibilul anterior), gata să facă orice pentru a obţine măcar o mică apreciere, adică un fel de "notă", de la şeful său, fie devine un antreprenor ratat, care nu are dezvoltată nici o abilitate comercială, nici o abilitate de autogestiune, de originalitate economică (acestea fiindu-i omorâte încă de când cu notele şi cu temele care nu-i plăceau). Şi iată aşa - un lucrător mediocru, de obicei fără creativitate şi cu mari remuşcări de conştiinţă pentru că ţine minte că era foarte bun, merită mai mult, dar obţine ce este.

În al doilea rând. Mediocritatea despre care vorbeam şi permanentele remuşcări dezvoltă din produsul etalon al sistemului de învăţământ un personaj ne-competitiv pentru realităţile sociale în care trăieşte. Se crează o personalitate stăruitoare, capabilă de a redacta scrisori şi de a rezolva cu bine majoritatea sarcinilor de serviciu, dar ursuză, puţin comunicabilă şi pe alocuri neîncrezută şi dezamăgită. De altfel, această persoană devine incapabilă de a se implica în provocările vremii, iar neîncrederea crescândă în forţele proprii îl stopează să crească prea mult pe plan profesional. În acelaşi timp, superioritatea ascunsă pe care caracterul său o moşteneşte încă din şcoală faţă de alţi colegi "care aveau note mai mici", face din această persoană una adeseori evitată şi neplăcută în faţa colegilor de serviciu, apoi, din gură în gură, în faţa unor superiori etc.

Şi iată aşa, ajungem să ne deplângem soarta nemiloasă şi sărăcia. Şi dăm vina pe altcineva. Şi nu ne gândim că tot ceea ce ni se întâmplă este un rezultat, un produs al societăţii în care trăim. Iar caracteristicile societăţii sunt formate de către caracteristicile fiecăruia dintre membrii săi. Caracteristicile fiecăruia dintre membrii săi sunt formate în cea mai mare parte de cultura şi educaţia pe care acesta a primit-o în copilărie şi tinereţe. Iar cultura şi educaţia din copilărie sunt formate în şcoala, liceul sau universitatea pe care a frecventat-o. Şcoala, liceul şi universitatea formează sistemul educaţional. Iar sistemul educaţional formează mediocrităţi şi complexaţi. Aşa ca noi.

De unde talente pentru depăşirea oricăror situaţii speciale în economie, politică, cultură, diplomaţie, dacă la noi talentele sunt omorâte încă din copilărie? Sunt dezvoltate doar capacitatea de a asculta smeriţi. De a asculta alţi ordinari ca noi.

Păduchii Preşedintelui

2009-04-17T11:01:00.000+03:00

Se vorbeşte mult pe la televizoare.

Moldova 1 şi surorile se transformă tot mai mult într-un salon de machiaj: dau cu pudră, aplică cremuri, construiesc orbiri iluzioniste, cântă, dau din şolduri, taie în pelicule etc. Pentru imaginea finală. Pentru partid. Pentru imaginea curată a puterii şi anarhismul protestatarilor.

Dar produse de machiat morţii încă nu s-au făcut. Nici de înviat. Iar ştirile trucate nu produc şi sânge. Dar sângele deja s-a scurs. Prelingându-se a murdărit ceva. A murdărit bâte, sticle cu apă, pumni şi cuvinte. Pumni de poliţie şi cuvinte prezidenţiale. Iar amestecătura de sânge cu politica înseamnă dictatură. Nicidecum democraţie. Tot amestecătura de sânge cu politica naşte lacrimi. Întâi de părinţi şi prieteni, apoi de păduchi. Lacrimi ai păduchilor de preşedinte... care acum au şi bâte, şi sticle de apă, şi microfoane, şi camere de filmat... Roata vremii...

Revoluţia de la noi din ograda. Campania electorala

2009-04-16T13:22:00.000+03:00

Cred că ar trebui discutat acest mare eveniment din istoria noastră. Este deja irelevant să repet informaţii şi descoperiri ale agenţiilor de ştiri. De aceea mă voi rezuma la o expunere succintă a câtorva momente care alcătuiesc viziunea mea referitor la evenimentele de până la, din şi imediat după 7 aprilie 2009.

Campania electorală. Ca o simplă "victimă" a mesajelor electorale, apreciez că în general campania a fost destul de consistentă, s-a simţit o avalanşă masivă de investiţii în această direcţie, deşi calitatea practic la fiecare partid în parte mi s-a părut destul de ne-originală, aproape de ne-calitativă. Am rămas impresionat de mesajele electorale ale PLDM-ului şi, din păcate, ale PCRM-ului (aici mă refer la partea campaniei electorale care nu cuprinde televiziunile cu acoperire naţională). Nu mi-a plăcut accentul "optzecist" al mesajelor video ale PL-ului şi nici atât mesajele populiste până la banale ale AMN-ului. Accept faptul şi realizez că fiecare dintre partide a vizat un anumit public pentru care mesajele trebuiau să "fure" votul. De altfel, acest lucru chiar mă bucură...

Cu siguranţă campania a fost una mai mare decât permite codul electoral. Cu siguranţă că au fost utilizate şi alte forţe şi puteri administrative decât fondurile alocate din bugetul naţional. Cu siguranţă cineva a putut prea mult, iar toţi cei altcineva au putut doar pe alocuri. Şi iarăşi am siguranţa că cea mai mare parte a populaţiei încă aşteaptă campania electorală. Pentru că la televizor până când doar un cadidat şi-a expus promisiunile electorale...

Primul

2009-04-15T02:34:00.000+03:00

Primul cuvânt din prima propoziţie a primului articol din primul blog personal al primului vizitator al acestui blog este, după cum se vede, cuvântul... primul.