Geamul dintr-o parte

Am început să citesc o carte de Iţhak Pintotevici. Nu cred în astfel de cărţi. Nici nu credeam. Cum nu cred în orice mesaj de om deştept către gloata proasta. Dar îmi dau seama citind că cred în tot ceea ce îi scris în carte. Cred că sunt unic responsabil pentru tot ce mi se întâmplă şi cred că orice pot obţine dacă voi dori acest lucru şi voi lupta în acest sens. Nu-mi mai este teamă de teamă. Teama este piciorul prietenului meu invizibil care aterizează în fundul meu atunci când nu fac ce mi-am propus. Da, se pare că într-adevăr puterea stă în noi ;)

Poezii pedepsite

Mă trage spre "romantică", observ. Dar îmi las mâinile raţiunii în jos şi las şi eu apa să mă poarte. De m-ar întreba cineva dacă îmi plac poeziile, aş răspunde că îmi plac. Dacă m-ar întreba cineva dacă citesc poezii, aş spune că citesc. Dacă m-ar întreba cineva dacă scriu poezii, aş răspunde că nu şi nu am făcut-o niciodată. Şi aş minţi. Dar aş minţi pentru că poezii trebuie să scrie cei care pot să scrie poezii sau fetele. Nu, nu sunt misogin. Pot să reformulez: poezii trebuie să scrie cei care pot să scrie poezii şi oamenii prea romantici, prea slabi. Eu nu mă consider aşa. Dar poezii am scris...

Pedepseşte-ne, Doamne

Pedepseşte-ne, Doamne,
pentru binele
furat de la Tine.
Şi ordonă Fulgerului
să cadă
în capurile noastre
şi nu să înceapă.
Porneşte Apele
să umple pe veci
gurile noastre,
să nu mai izvorască
din noi,
mereu, Comete.
Spune Soarelui
să ardă
frumosul şi sfântul făcut
din zadar.
Şi nu lăsa
Fumul lumânării gândului
să urce Sus,
tot mai Sus,
prea Sus,
peste Tine,
căci atunci, ştii bine,
va cădea,
înnegrind Lumina,
Noaptea
şi va fi,
din nou, Lut,
Totul, Totul.

26-27.12.2000

Închisoarea poeziilor

M-am gândit la ideea acestor rânduri de mai mult timp în urmă. Citeam "100 de poeţi ai lumii - Pe aripa poeziei". Diverşi autori, membri marcanţi ai diverselor literaturi naţionale. Cartea m-a impresionat. Poeziile de asemenea. Dar asta este un subiect al unei alte confruntări. Adversarul pe care am vrut să îl desfiinţez acum şi aici este rima. Rima este un duşman al ideei. Rima prin perfecţiunea sa transformă poezia într-o expresie dumnezeiască a celor distinşi şi într-o manifestare diletantă a celor neprietenoşi cu combinaţia literelor. Şi nu se ştie unde ideea este mai puternică. Nu se ştie câte capete a tăiat rima. Nici nu vreau să îmi imaginez câte idei pornite din cele două emisfere au fost decapitate de cenzura Rimei până să ajungă pe pământul puhav de hârtie. Şi câţi poeţi...

Lupta împotriva rimei iniţiată de marii poeţi interbelici mi se pare pasibilă de a fi echivalată revoluţiei din pictură iniţiate de impresionişit în secolul XIX. Rima e frumoasă. Dar Rima nu-i obligatorie. Prioritară este ideea. Ideea brută.

Jos Rima! Trăiască Ideea! Trăiască materia primă virgină! Trăiască Ritmul!

Uragan asupra Europei, Vintilă Corbul şi Eugen Burada

Carte descriptivă a frământărilor geo-politice din ani 70 ai secolului XIX, "Uragan asupra Europei" descrie cu multe amănunte şi un farmec descriptiv deosebit tendinţele populaţiei europene din acea perioadă. Vintilă Corbu aduce în scenă una din cele mai frământate şi complexe epoci din istoria Europei, secolul 19, manipulând cu măiestrie personaje celebre într-un roman palpitant, de acţiune, care poate fi citit şi ca o carte de istorie. Generali, prinţi, sultani, acţionând din Franţa, în Prusia, prin principatele valahe şi pănă în imperiul otoman, asasinate, bătălii, comploturi politice ... totul îi reuşeşte lui Vintilă Corbu.

Farmecul acestei cărţi se naşte, cred, în mesajul informativ pe care îl comportă. Aici sunt descrise trăirile fiecărei mare personalitate politică din această perioadă, năzuinţele şi viciile personale ale unor oameni cu poziţie de fier în istorie, precum şi hăţişurile artei diplomatice şi luptei politice dintre marile puteri. Cartea ar putea fi apreciată drept o istorie alternativă, mai captivantă, mai interesantă şi mai logică a evenimentelor desfăşurate în timpurile respective. Cu multe pasaje paralele rupte din realitatăţile Sankt-Petersburgului, Vienei, Constantinopolelui, Londrei, Parisului, Belgradului, Bucureştiului, Berlinului, cartea îşi propune să descrie evenimentele, conjunctura şi metodele care au dus la căderea Imperiului Otoman şi obţinerea independenţei statelor balcanice.
Tehnicile de expunere ale autorilor sunt desăvârşite şi comportă elemente fine ale marilor prozatori ruşi din secolul XIX, stilul în ansamblu se apropie mult de Dostoievski cu tehnici de descriere paralelă a multor pasaje demonstrate de Tolstoi, deşi este necesar de menţionat lipsa unui fir narativ pe măsura celor doi. De altfel, acesta este cel de al doilea motiv pentru care m-am hotărât să recomand această carte. Autorii, sau, eu aş spune, autorul romanului - românul Vintilă Corbul - are o istorie a vieţei foarte deosebită. Vintilă Corbul s-a născut la 26 mai 1916 în Bucureşti şi provine dintr-o familie foarte bogată - cu acţiuni la diverse bănci şi studiouri de film americane, multe proprietăţi în Bucureşti şi în ţară, podgorie la Drăgăşani şi chiar un grajd cu cai de curse. Deşi visa să devină ambasador, Vintilă Corbul devine magistrat. După război, toate proprietăţile familiei sunt confiscate, iar Vintilă şi soţia sa sunt evacuaţi şi forţaţi să locuiască în bucătăria unui imobil şubrezit. Vintilă Corbul, licenţiat în istorie şi magistrat, ajunge muncitor necalificat şi, ulterior, inginer la ICAB (Întreprinderea Canal şi Apă Bucureşti), unde lucrează aproape 15 ani. La scurt timp soţia sa divorţează şi fuge cu un evreu bogat, în Los Angeles. Din cauza condiţiilor grele de muncă, Vintilă Corbul se îmbolnăveşte de tuberculoză oculară, intră în concediu medical şi rămâne acasă. În perioada de aproape 2 ani în care îşi tratează boala, începe din nou să scrie la aproape 30 de ani de la apariţia ultimului său roman. Romanele sale au mare succes de librărie. Idolii de aur - "Dinastia Sunderland -Beauclair" (3 volume) dă startul, cartea fiind editată mai târziu în franceză şi poloneză. Din acel moment nu a mai fost nevoit să se angajeze. Romanele lui Vintilă Corbul erau cele mai vândute cărţi ale timpurilor comuniste,iar încasările uriaşe de pe urma acestora susţineau opere falimentare ale altor autori. Încasările din comercializarea titlurilor erau atât de mari încât, dacă ar fi primit orice procent decent din vânzări, aşa cum se practică astăzi, Vintilă Corbul ar fi fost unul dintre puţinii milionari ai anilor ‘60-‘70 şi, oricum, singurul dintre scriitori. Era totuşi plătit cu sume uriaşe pentru acea perioadă, încasând între 100.000 şi 300.000 de lei pe titlu, în condiţiile în care un salariu de director ajungea la doar 4.000-5.000 de lei pe lună. Vintilă Corbul a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, împreună cu Eugen Burada, ajutaţi de fostul ministru de externe Ştefan Andrei. S-au mutat într-un mic orăşel cochet, lângă Paris, unde Vintilă Corbul a locuit până la moarte. Multe dintre titlurile sale au fost editate în franceză, poloneză, rusă, arabă. Capodopera literară a sa se consideră romanul "Căderea Constantinopolelui". Cartea "Uragan asupra Europei" cred că este o perlă pentru iubitorii de istorie şi geopolitică, iar calitatea autorului - o "palmă peste faţă" celor (ca mine) care credeau că cunosc cel puţin superficial numele marilor prozatori ai literaturii române.

Papillon, Henri Charriere. Citate. Opinii

Pentru a completa imaginea acestui deosebit roman, voi adăuga câteva referinţe şi date pur descriptive şi informative despre roman şi autorul său.

* Un rezumat bun al romanului poate fi găsit aici - http://en.wikipedia.org/wiki/Papillon_(autobiography).

* Apărută în Franţa, în 1969, cartea s-a vandut rapid în peste 1.000.000 de exemplare pentru ca un an mai târziu să fie publicată şi în Marea Britanie. În 1973, dupa povestea cărţii a fost realizat filmul "Papillon", cu Steve McQueen şi Dustin Hoffman în distribuţie (buget - 12.000.000 USD).

* Povestea descrisă în roman a născut încă imediat după apariţie multe controverse cu privire la calitatea sa de "autobiografie" a lui Henri Charriere, încă de pe atunci vorbindu-se că acesta a "împrumutat" multe dintre evenimentele romanului de la alţi ocnaşi. O descriere a acestei versiuni, care pe mine personal mă lasă rece, poate fi citită aici - http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/685779/Adevaratul-Papillon-un-parizian-de-104-ani/.

* "Faptul că-mi pregătesc evadarea îmi ridică formidabil moralul. Mănânc mai mult ca oricând şi datorită pescuitului sunt în mare formă. Afară de asta, în fiecare dimineaţă, la stânci, fac peste două ore de gimnastică. Îmi exersez în special picioarele, căci braţele sunt bine puse la punct cu pescuitul."

* "N-am făcut mulţi purici în carcerele din Saint-Laurent! Am sosit într-o luni, tribunalul militar ne-a judecat joi, iar vineri dimineaţa ne-au reîmbarcat spre Insule. Suntem şaisprezece care ne îndreptăm spre Insule, dintre care doisprezece recluzionari. Călătoria are loc pe-o mare foarte agitată, puntea e deseori măturată de valuri, care mai de care mai înalte. Sunt atât de disperat, că mă trezesc dorind ca prăpăditul ăsta de vas să se scufunde. Nu vorbesc cu nimeni, închis în mine, cu vântul ăsta umed care-mi biciuieşte chipul. Nu mă feresc, dimpotrivă. Am lăsat vântul să-mi ia pălăria, n-o să-mi trebuiască în cei opt ani de recluziune."

* "- Bunule Dumnezeu, iartă-mă că nu ştiu să mă rog, dar priveşte în mine şi vei vedea că n-am destule cuvinte ca să-mi exprim recunoştinţa că m-ai călăuzit până aici. Lupta a fost îndârjită, nu mi-a venit deloc uşor să urc calvarul la care m-au osândit oamenii şi nu încape nici o îndoială că, dacă am reuşit să înving toate piediciele şi să-mi păstrez sănătatea până în această binecuvântată zi, asta mi-a fost cu putinţă numai pentru că mi-ai întins mâna ta în ajutor. Ce-aş putea face spre a-ţi dovedi că-ţi sunt cu-adevărat recunoscător pentru binefacerile tale?
...-Renunţă la intenţia de a te răzbuna!
- O,nu! Asta nu!.."
* "Aceşti pecari aproape analfabeţi din golful Paria, la capătul lumii, pierduţi în acel imens estuar al Orenocului, au un umanism filozofic care lipseşte multora dintre compatrioţii noştri, Prea mult progres mecanic, o viaţă agitată, o societate însufleţită de un singur ideal: noi invenţii, o viaţă tot mai lesnicioasă şi mai îndestulată... Toate acestea ucid sufletul, mila, înţelegerea, mărinimia..."

Papillon, Henri Charriere

Acest roman comportă prin ideea sa unul dintre crezurile fundamentale ale personalităţii mele. Firul naraţiunii este extraordinar, iar lupta continuă a eroului principal cu toate nedreptăţile sociale şi fenomenele naturale pentru adevăr şi viaţă oferă cititorului un sentiment ciudat de fericire şi creează în acest mod senzaţia unei cu totul altei măsuri de apreciere a evenimentelor din jur şi a scopurilor personale.

În stil de jurnal, cu propoziţii scurte şi foarte clare, acest roman doreşte să descrie 14 ani din viaţa autorului său - Henri Charriere. Fiind un hoţ mărunt prin mediile interlope din Paris, Papillon (porecla lui Henri Charriere care provine de la fluturele tatuat pe pieptul autorului) este condamnat pe nedrept la muncă silnică pe viaţă în Guyana Franceză. În continuare, pe parcursul întregului roman sunt descrise cele 12 evadări ale eroului principal din diverse închisori din Guyana Franceză, Guyana Engleză şi din Columbia. Pline de idei, întotdeauna dornic de libertate şi viaţă normală, Papillon fascinează prin originalitatea gândirii şi puterea de caracter, care îl transformă în unul dintre liderii tuturor mediilor de ocnaşi în care ajunge să facă parte. Fiecare evadare, deşi bine gândită, se finalizează de obicei cu o nouă închisoare, care automat se transformă într-un nou potenţial loc de evadare. Papillon nu admite nici pentru un moment posibilitatea vieţuirii pentru totdeauna în mijlocul ocnaşilor şi caută mereu o modalitate de a deveni un membru cu drepturi depline ale societăţii umane. Şi, printr-un conglomerat de aventuri, împrejurări şi idei, dobândeşte într-un final acest lucru în Venezuela, care îi acordă cetăţenie deplină, unde, deja "în afara romanului", s-a stabilit, s-a însurat cu Rita şi împreună au deschis un restaurant şi un lanţ de hoteluri în Caracas şi Maracaibo.

Romanul este interesant şi deosebit de actual, la alte dimensiuni, pentru provocările de astăzi ale societăţii moldoveneşti.

Pentru relevanţa aprecierilor, voi introduce o mică grilă de notare a romanelor, conform opiniei proprii:

1. Captivant? - 10.00;
2. Actual? - 9.00;
3. Informativ? - 8.00;
4. Reprezentativ (pentru cei ca mine)? - 10.00.

Astfel, cu o medie de 9,75, acest roman reprezintă pentru mine unul din categoria "Fundamentale", la care întotdeauna mă voi întoarce pentru a mai fura ceva optimism...

Chemarea străbunilor, Jack London

O colecţie de povestiri interesante care conturează atent limitele sau, dimpotrivă, lipsa de limite ce caracterizează fiinţa umană în conjunctura unei posibilităţi de înavuţire sau de bunăstare individuală. Citind istorioarele acestei cărţi, de altfel relatate foarte cursiv şi simplu, în minte involuntar se perindă o scenă în care crâmpeie din istoria milenară a culturii, artei şi moralităţii umane şuşură încet, nevăzute la poalele astupate de ceaţă ale enormului munte a avarităţii, egoismului şi ordinalităţii caracterului uman. Mâncarea, câinii, sania, focul şi aurul canadian în privire - acestea ar fi elementele fundamentale sau definitorii care puteau cuceri facil cele mai multe vieţi umane în secolul XIX. La alte dimensiuni şi culori, cred că tema romanului este actuală şi astăzi: cum nu ne-am strădui să evoluăm, să ne dezvoltăm, să ne umanizăm, oricum în esenţa noastră rămânem a fi nişte animale, iar dezvoltarea noastră nu duce la nimic altceva decât la dezvoltarea trăsăturilor şi instinctelor animalice.

În general un roman bun, deşi puţin cam idealistic şi simplu în mesaj. L-am citit cu plăcere, deşi nu foarte entuziasmat. Cred că pur şi ismplu tema nu este una dintre frământările "de bază" ale mele...

Fraţii Karamazov. M.F. Dostoievski

Îl consider un roman al extremelor. Primele pagini le citeam extrem de plictisit - istoria formării familiei Karamazov părându-mi neobişnuită, dar nu într-atât de relevantă pentru o capodoperă mondială. Treptat, însă, marele romancier şi-a acaparat bine-meritata porţiune din durata obişnuită a unei zile, astfel încât spre finalul romanului mâncarea mi se părea deja o banală şi egoistă ocupaţie.

Un mic bilanţ, dacă se poate vorbi de aşa ceva cu referire la o operă de a lui Dostoievski. Printre elementele cele mai puternice, care m-au impresionat cel mai mult ar fi exigenţa şi intuiţia deosebită a lui Dostoievski de a descrie stările psihologice ale eroilor pe care citindu-le poţi tresări conştientizând că pe majoritatea le-ai trăit chiar tu sau cel puţin le-ai observat la cunoscuţii tăi - o tehnică deosebit de cursivă şi firească de a reda sentimente foarte complicate. Apoi subiectul romanului, în special după moartea lui Fiodor Karamazov, devine unul foarte interesant şi deosebit de intrigant. Adaug o notă de admiraţie şi la complexitatea temelor abordate în roman, precum şi la tehnica, iarăşi, firească, de a plasa atâtea subiecte într-o poveste, s-ar părea, simplă a unei familii dintr-un depărtat orăşel rusesc. M-au impresionat complexitatea şi istoria fiecărui personaj în parte. Astfel, acum, după lectură, îmi vine greu să afirm care este de fapt personajul principal, sau barem personajul preferat.

Şi... în final, culmea la toate aprecierile mele, am devenit şi rămân a fi un elogiator permanent al "procesului de judecată" din finalul acestui roman. Intrigant, deosebit, satiric, sofist, raţional, patetic, romantic şi injust, acest proces de judecată a lui Dmitrii Karamazov rămâne în mintea mea ca o enciclopedie detaliată a nemărginitei fiinţe umane în general şi a omului rus, în particular.

Extraordinar roman. Aceasta este senzaţia, pe alocuri chiar inexplicabilă, de la final.