Îmi cer scuze. Voi neglija şi eu regulile unei raţionale abordări a unui subiect. Dar frumuseţea şi arta îmi întunecă conştiinţa şi mă face să devin un spectator iraţional.
“Ediţia italiană a cărţii lui Axel Munthe [Cartea de la San Michele] eraprecedată de o prefaţă anume scrisă de autor, care observa, între altele,cît de frumoase sunt păsările Italiei şi mai ales cît sunt de frumoase celedin insula Capri. Asemenea bucurii ale ochiului ar trebui cultivate, scriael, şi e păcat că locuitorii din Capri, vînători în mare parte, nu cruţăaripile ce vin să fîlfîie deasupra pămîntului lor. La urma urmelor, o legecare să oprească împuşcarea păsărilor ar putea să apere această bogăţieliberă a insulei, împotriva oamenilor prea iubitori de praf de puşcă. (...)Se întîmplă însă ca Mussolini, care conducînd o duzină de ministere, maiare timp şi de cetit literatură, să dea peste cartea lui Axel Munthe şi să iacunoştinţă de dezideratul atît de neserios din prefaţă. Şi se mai întîmplăca acest Mussolini să nu se sperie a traduce într-un text de lege gîndulemoţionant al unui poet. (...) Fapt este că păsările Italiei au aflat de legeaîncruntatului Duce, căci în ultima vreme s-a observat o neobişnuităimigrare păsărească spre Capri. Stoluri întregi se refugiază în zona de cerimunizat şi astfel orizonturile insulei Capri se pavoazează cu mii de aripicolorate, ca o invazie de steguleţe festive. / Toată istoria asta, pentru căun om, care era poet, le-a iubit şi pentru că alt om, care era dictator, aînţeles. / În ziua în care se va judeca opera fascismului, această micăpoveste va cîntări cred greu în registrul justificărilor. Cu atîta lucru sepoate scuza nu numai un regim, dar o istorie.”
Mihail Sebastian, Păsările zboară spre Capri..., în Cuvîntul, sîmbătă, 24 decembrie 1932, p. 1.
Se afișează postările cu eticheta Observaţii din ziare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Observaţii din ziare. Afișați toate postările
Mihail Sebastian. Exemplu de publicistică
Încă un articol ziaristic extraordinar.
“O fotografie din ceea ce se cheamă «culisele» conferinţei de la Londra îlarăta zilele trecute pe d. Litvinov în conversaţie cu d... von Neurath. Ambiiconvivi păreau să fie în excelentă dispoziţie şi în perfectă amiciţie.Emisarul Berlinului şi emisarul Moscovei. Al acelui Berlin, undemuncitorii suspecţi de cel mai vag marxism sunt executaţi fără vorbă şifără forme. Şi al acelei Moscove, unde aceeaşi operaţie se petrece invers,pentru indivizii bănuiţi de burghezie. / Reprezentînd două sisteme deteroare ideologică opuse, cei doi domni în frac îşi surîdeau totuşi cordial,cum se cuvine între oameni bine crescuţi. Încă odată, mondenitatea sedovedeşte mai tare decît politica. (...) În frac, fiecare cu o cupă deşampanie în mînă şi bînd «Brüderschaft» – cine i-ar recunoaşte? / Dar săfie susnumitul corp delict fotografic cu desăvîrşire lipsit de semnificaţie? /Bunele maniere sunt imperioase în diplomaţie şi surîsul face parte dindeformarea profesională a unui ministru de externe. Ele nu angajează lanimic. Cu surîsul pe buze se poate declara un război şi, cu acelaşi surîs,se poate declanşa o revoluţie. Pentru o psichologie de diplomat detaliulacesta este minim. / Noi însă, oamenii de rînd, care obişnuim să luămviaţa în serios, înţelegem mai greu frivolitatea aceasta. Gesturile, faptele,atitudinile au în existenţa noastră particulară, a fiecăruia, înţelesul lorlămurit şi cînd dăm o palmă cuiva o dăm cu toată greutatea, iar cînd oprimim, o primim la fel. Suntem nişte conformişti – nişte detestabiliconformişti. Credem adică în ce spunem şi în ce gîndim, credem înadversităţile noastre şi în prieteniile noastre şi încercăm să trăim cu ele, ascultînd de ele. Nu e de mirare că, cu asemenea mentalitate rudimentară,suntem uluiţi şi în fundul inimii noastre naive scandalizaţi de comedia pecare şi-o joacă pe «scena internaţională» diverse personagii, care nereprezintă pe noi, durerile noastre colective, aşteptările noastre surde.Judecăm cu o copilărească onestitate, cînd le cerem acestor oameni careîn fond nu sunt decît nişte tehnicieni şi nişte birocraţi, să se poarte, înconvorbirile lor diplomatice, potrivit instinctelor şi intereselor ce pretindcă reprezintă. / Fotografia celor doi domni în frac ar putea să ne aducăaminte în ce mare măsură, marile probleme generale sunt numai niştemici comedii."
Mihail Sebastian, Doi oameni în frac, în Cuvîntul, joi, 6 iulie 1933, p. 1.
“O fotografie din ceea ce se cheamă «culisele» conferinţei de la Londra îlarăta zilele trecute pe d. Litvinov în conversaţie cu d... von Neurath. Ambiiconvivi păreau să fie în excelentă dispoziţie şi în perfectă amiciţie.Emisarul Berlinului şi emisarul Moscovei. Al acelui Berlin, undemuncitorii suspecţi de cel mai vag marxism sunt executaţi fără vorbă şifără forme. Şi al acelei Moscove, unde aceeaşi operaţie se petrece invers,pentru indivizii bănuiţi de burghezie. / Reprezentînd două sisteme deteroare ideologică opuse, cei doi domni în frac îşi surîdeau totuşi cordial,cum se cuvine între oameni bine crescuţi. Încă odată, mondenitatea sedovedeşte mai tare decît politica. (...) În frac, fiecare cu o cupă deşampanie în mînă şi bînd «Brüderschaft» – cine i-ar recunoaşte? / Dar săfie susnumitul corp delict fotografic cu desăvîrşire lipsit de semnificaţie? /Bunele maniere sunt imperioase în diplomaţie şi surîsul face parte dindeformarea profesională a unui ministru de externe. Ele nu angajează lanimic. Cu surîsul pe buze se poate declara un război şi, cu acelaşi surîs,se poate declanşa o revoluţie. Pentru o psichologie de diplomat detaliulacesta este minim. / Noi însă, oamenii de rînd, care obişnuim să luămviaţa în serios, înţelegem mai greu frivolitatea aceasta. Gesturile, faptele,atitudinile au în existenţa noastră particulară, a fiecăruia, înţelesul lorlămurit şi cînd dăm o palmă cuiva o dăm cu toată greutatea, iar cînd oprimim, o primim la fel. Suntem nişte conformişti – nişte detestabiliconformişti. Credem adică în ce spunem şi în ce gîndim, credem înadversităţile noastre şi în prieteniile noastre şi încercăm să trăim cu ele, ascultînd de ele. Nu e de mirare că, cu asemenea mentalitate rudimentară,suntem uluiţi şi în fundul inimii noastre naive scandalizaţi de comedia pecare şi-o joacă pe «scena internaţională» diverse personagii, care nereprezintă pe noi, durerile noastre colective, aşteptările noastre surde.Judecăm cu o copilărească onestitate, cînd le cerem acestor oameni careîn fond nu sunt decît nişte tehnicieni şi nişte birocraţi, să se poarte, înconvorbirile lor diplomatice, potrivit instinctelor şi intereselor ce pretindcă reprezintă. / Fotografia celor doi domni în frac ar putea să ne aducăaminte în ce mare măsură, marile probleme generale sunt numai niştemici comedii."
Mihail Sebastian, Doi oameni în frac, în Cuvîntul, joi, 6 iulie 1933, p. 1.
Ziarele şi inovaţia. Continuare
Vorbeam anterior despre capacitatea ziarelor de a face faţă cerinţelor vremii. Voi plasa aici un articol care eu înţeleg că făcea faţă perioadei în care a apărut. Informat. Cu personalitate. Cu verticalitate. Cu talent. Astfel de articole aş căuta şi eu astăzi...
“Ziarul hitlerist Hanauer Anzeiger, care apare în orăşelul Hanau dinHessa, publică la rubrica anunţurilor următoarele rînduri, reproduse fărăcomentarii de o revistă pariziană: «Wilhelm şi Elfriede Gruber Schaeferau onoarea să anunţe naşterea robustului lor hitlerist Heinrich-GerhardGruber». / Este fără îndoială un exemplu de zel politic, despre care sepoate spune că e cel puţin excesiv. Să faci amor cu programul partiduluiîn mînă şi să alternezi cuvintele tandre cu declaraţiile de principiu, astfelîncît, după nouă luni, să dai naştere unui mic ideolog – iată un recorddemn de remarcat. Politica se ia la întrecere cu biologia şi nu m-aş miras-o învingă. Astfel grija tinerelor femei însărcinate nu va mai fi de aiciînainte să ştie dacă pruncul ce-l poartă în pîntece este băiat sau fată, cipur şi simplu dacă este conservator sau revoluţionar. / Vom auzi într-o zila Capşa un scurt dialog care ar fi făcut altădată fericirea bunului nostruCaragiale. / - A născut nevastă-mea azi noapte. / - Felicitările mele. Ce? /- Un naţional liberal de nuanţă ducistă. /(Căci vedeţi, la noi, determinareasexului... politic are să fie mult mai dificilă, din cauza diversităţii deprograme. În schimb, paternitatea are să fie mai lesne de stabilit. Fiindcădacă d-ta eşti, să zicem, ţărănist şi nevasta are să-ţi nască un averescan,trădarea va fi dovedită.) / Gluma însă merită să fie oprită aici, pentru uncomentariu mai grav. Într-adevăr, nu e revelator micul anunţ din Hanauer Anzeiger? El explică, dacă te gîndeşti bine, o parte bună dinmisterul german actual. El ne face să bănuim cîtă farsă, cîtă naivitate, ceamestec de prostie şi ingenuitate intră în complexul hitlerismuluitriumfător. Un sentiment general de disperare desigur, dar mai ales ovastă acumulare de mici vanităţi, mici răbufneli, mici visuri eroice, micivocaţii de general ratat. În această învălmăşeală este simbolică naşterealui Heinrich-Gerhard Gruber, care n-a apucat să fie copil şi a devenitdeodată hitlerist. / Într-o zi, Heinrich-Gerhard, vei muri strivit pe asfaltîntr-o încăierare de stradă sau vei sîngera în noroi, într-un nou războimondial – şi se vor găsi oameni care să nu înţeleagă nici atunci cămoartea ta nu se datoreşte gloanţelor duşmane, ci imbecilităţii omeneştide azi şi de totdeauna."
Mihail Sebastian, Heinrich-Gerhard Gruber, în Cuvîntul, marţi, 26 aprilie 1932, p. 1
“Ziarul hitlerist Hanauer Anzeiger, care apare în orăşelul Hanau dinHessa, publică la rubrica anunţurilor următoarele rînduri, reproduse fărăcomentarii de o revistă pariziană: «Wilhelm şi Elfriede Gruber Schaeferau onoarea să anunţe naşterea robustului lor hitlerist Heinrich-GerhardGruber». / Este fără îndoială un exemplu de zel politic, despre care sepoate spune că e cel puţin excesiv. Să faci amor cu programul partiduluiîn mînă şi să alternezi cuvintele tandre cu declaraţiile de principiu, astfelîncît, după nouă luni, să dai naştere unui mic ideolog – iată un recorddemn de remarcat. Politica se ia la întrecere cu biologia şi nu m-aş miras-o învingă. Astfel grija tinerelor femei însărcinate nu va mai fi de aiciînainte să ştie dacă pruncul ce-l poartă în pîntece este băiat sau fată, cipur şi simplu dacă este conservator sau revoluţionar. / Vom auzi într-o zila Capşa un scurt dialog care ar fi făcut altădată fericirea bunului nostruCaragiale. / - A născut nevastă-mea azi noapte. / - Felicitările mele. Ce? /- Un naţional liberal de nuanţă ducistă. /(Căci vedeţi, la noi, determinareasexului... politic are să fie mult mai dificilă, din cauza diversităţii deprograme. În schimb, paternitatea are să fie mai lesne de stabilit. Fiindcădacă d-ta eşti, să zicem, ţărănist şi nevasta are să-ţi nască un averescan,trădarea va fi dovedită.) / Gluma însă merită să fie oprită aici, pentru uncomentariu mai grav. Într-adevăr, nu e revelator micul anunţ din Hanauer Anzeiger? El explică, dacă te gîndeşti bine, o parte bună dinmisterul german actual. El ne face să bănuim cîtă farsă, cîtă naivitate, ceamestec de prostie şi ingenuitate intră în complexul hitlerismuluitriumfător. Un sentiment general de disperare desigur, dar mai ales ovastă acumulare de mici vanităţi, mici răbufneli, mici visuri eroice, micivocaţii de general ratat. În această învălmăşeală este simbolică naşterealui Heinrich-Gerhard Gruber, care n-a apucat să fie copil şi a devenitdeodată hitlerist. / Într-o zi, Heinrich-Gerhard, vei muri strivit pe asfaltîntr-o încăierare de stradă sau vei sîngera în noroi, într-un nou războimondial – şi se vor găsi oameni care să nu înţeleagă nici atunci cămoartea ta nu se datoreşte gloanţelor duşmane, ci imbecilităţii omeneştide azi şi de totdeauna."
Mihail Sebastian, Heinrich-Gerhard Gruber, în Cuvîntul, marţi, 26 aprilie 1932, p. 1
Ziarele şi problema mortii lor
Citisem săptămâna trecută discuţiile publicate pe unimedia.md cu privire la articolul lui Constantin Tănase din "Timpul" cu privire la structura "ne-regulamentară" a ştirilor din presa electronică. Dezvolt puţin subiectul şi îl direcţionez spre oceanul polemicilor cu privire la motivele construcţiei "ne-autorizate" a crematoriului presei scrise. Voi încerca să fiu cât mai concis (de altfel mi-am declarat cu bună responsabilitate război mie pentru cucerirea piscului Concis şi Concret).
Consider că presa scrisă este pe cale de dispariţie şi vina dispariţiei sale sunt undeva anume acele reguli, puternic oblăduite de dl Tănase. Departe de mine gândul de a îmbrăţişa anarhismul, dar mişcările acestea puternic-seismice ale evoluţiei umane distruge mitul trăirii vieţii pentru mântuire şi savurare şi transformă existenţa într-o luptă animalică continuă pentru supravieţuire. Astfel, învinuirea civilizaţiei pentru apariţia şi dezvoltarea internetului este întemeiată, dar inoportună şi fără de sens. Nu rămâne decât să lăsăm mâinile în jos, să închidem gura şi să ne lăsăm pe spate odată cu curentul . Aaa şi să vedem ce mai schimbăm pentru a nu cădea în vârtejuri.
De aceea, cred că ştirile pe internet sunt întemeiate a fi scurte şi fără structura tradiţională. Pentru că de la internet oamenii cer operativitate şi atracţionism. Este firesc ca presa electronică să se deosebească de cea pe hârtie. Însă la fel de firesc este ca presa pe hârtie să nu învinuiască internetul pentru că i-a luat bucata de pâine, ci să caute mereu soluţii de a ajunge într-un număr cât mai mare în mâinile cititorilor. Prin soluţii înţeleg idei. Prin idei înţeleg inovaţii. Prin inovaţii înţeleg abateri de la regulamente. Cel puţin iniţial.
Consider că presa scrisă este pe cale de dispariţie şi vina dispariţiei sale sunt undeva anume acele reguli, puternic oblăduite de dl Tănase. Departe de mine gândul de a îmbrăţişa anarhismul, dar mişcările acestea puternic-seismice ale evoluţiei umane distruge mitul trăirii vieţii pentru mântuire şi savurare şi transformă existenţa într-o luptă animalică continuă pentru supravieţuire. Astfel, învinuirea civilizaţiei pentru apariţia şi dezvoltarea internetului este întemeiată, dar inoportună şi fără de sens. Nu rămâne decât să lăsăm mâinile în jos, să închidem gura şi să ne lăsăm pe spate odată cu curentul . Aaa şi să vedem ce mai schimbăm pentru a nu cădea în vârtejuri.
De aceea, cred că ştirile pe internet sunt întemeiate a fi scurte şi fără structura tradiţională. Pentru că de la internet oamenii cer operativitate şi atracţionism. Este firesc ca presa electronică să se deosebească de cea pe hârtie. Însă la fel de firesc este ca presa pe hârtie să nu învinuiască internetul pentru că i-a luat bucata de pâine, ci să caute mereu soluţii de a ajunge într-un număr cât mai mare în mâinile cititorilor. Prin soluţii înţeleg idei. Prin idei înţeleg inovaţii. Prin inovaţii înţeleg abateri de la regulamente. Cel puţin iniţial.
Ce bine trăim!!!
Îmi imaginez cum vreo trei europeni cu zâmbetele mari pe buze, cu parcă încă un om în spate într-un ghiozdan care se întinde de la talpă până la ceafă s-ar părea special pentru a-şi putea odihni capul în caz că oboseşte, cu o cravată albastră cu stele care pleacă dintr-o curea a ghiozdanului şi intră sălbatic, Doamne fereşte, în pantaloni (!), cu o ureche astupată de o vată neagră de unde se aude un bâzâit de muscă, cu ochelari ornamentaţi şi, interesant, cu un sacou de blug roşu, şi iată vin aceşti trei europeni pe o uliţă de pe la Tătarca ("Ciocana" satului nostru) şi se înfăţişează în faţa lu Mama Rusea şi celor două fiice ale sale (de fapt Maria îi numele, Marusea îi spune, iar strănepoţii îi zic pur şi simplu Mamarusea, adică aproape de Mama Marusea) pentru... bouring sau soundăj. Aceşti caraghioşi bineînţeles provoacă o mare veselie pe faţa femeilor obosite după trei săptămâni de praşă pe un soare hapsân şi roşu. Europenii, desigur, râd şi ei şi întreabă femeile dacă "are you happy?". Bătrânele încep să râdă şi mai tare când aud glasul piţigăiat şi ciripitul străinilor, le întind o caisă pe care le aveau în poală şi, înţelegând că nu o scot în capăt cu "extratereştrii" aştea, îi ia încet de umăr să-i ducă să-i hrănească, şi dau din cap înţelegător.... "Da! Da!". Străinii ştiu că da îi da, că asta i-a învăţat la seminarul despre limba română şi... notează: "La sondajul efectuat în satul cutare, din 3 locuitori ai satului, 2 sunt fericiţi, unul se abţine. Rezultat: 66,6%!".
Şi după ce mănâncă bine, pleacă. Cam ameţiţi şi încă mai bucuroşi de la samagonul babelor... Acest lucru le confirmă că au avut dreptate despre cât de fericiţi îs moldovenii!!!
Da... interesant...
Şi după ce mănâncă bine, pleacă. Cam ameţiţi şi încă mai bucuroşi de la samagonul babelor... Acest lucru le confirmă că au avut dreptate despre cât de fericiţi îs moldovenii!!!
Da... interesant...
Moldova este singura ţară post-sovietică fără program şi măsuri anticriză
Care criză? Unde-i criza? Îi mare criza? Îi moale? După creo câteva luni de foame, cred că merge...
Ce tineri suntem!
În sfârşit o ştire optimistă!!! Extraordinar!
Conform http://www.gazeta.ru/science/2009/05/08_a_2984033.shtml, s-a determinat că, de fapt, galaxia noastră are cu 6 milioane de ani mai puţin!!! Adică e mai tânără cu 6 milioane de ani, adică cu şase mii de mii de ani...
Conform http://www.gazeta.ru/science/2009/05/08_a_2984033.shtml, s-a determinat că, de fapt, galaxia noastră are cu 6 milioane de ani mai puţin!!! Adică e mai tânără cu 6 milioane de ani, adică cu şase mii de mii de ani...
Citind această ştire şi altele de acest gen, devin un susţinător tot mai fidel al teoriei credinţei necondiţionate în Dumnezeu, eliminând întrebări retorice existenţiale, la care intelectul nostru încă foarte minuscul pur şi simplu nu poate raţionaliza răspunsuri... Cineva la această temă făcea o comparaţie metaforică cu o găină, care, dacă ar fi întrebată cine sau ce este omul, nu ar putea găsi răspunsuri... Poate e cazul să nu-l mai căutăm pe Dumnezeu?!
Votarea condiţiilor călduţe de sub fund
Serafim Urechean: "Îndeplinirea acestor precondiţii sub egida Parlamentului European, a Consiliului Europei şi a altor structuri europene ne-ar aduce la o masă de negocieri. Dar aceasta încă nu înseamnă că, aşezându-ne la masă sau neajungând încă la această „masă rotundă” – deja este decis că vom vota „pro” necondiţionat (...) (Deutshe Welle).
Îmi pare cunoscut... Foarte cunoscut... Cu câţiva ani în urmă a mai înaintat cineva câteva condiţii pentru a-şi motiva votul ulterior.
De fapt este şi de aşteptat. Toată lumea îi conştientă că Moldova Noastră la eventuale alegeri anticipate vor lua şi mai puţine voturi. În aceste condiţii, pentru căldura de sub fund, este de dorit votul corect, puţin îmbujorat de condiţii. Condiţii fără condiţii...
Şi iată aşa. Tot pe loc, pe loc, pe loc...
Îmi pare cunoscut... Foarte cunoscut... Cu câţiva ani în urmă a mai înaintat cineva câteva condiţii pentru a-şi motiva votul ulterior.
De fapt este şi de aşteptat. Toată lumea îi conştientă că Moldova Noastră la eventuale alegeri anticipate vor lua şi mai puţine voturi. În aceste condiţii, pentru căldura de sub fund, este de dorit votul corect, puţin îmbujorat de condiţii. Condiţii fără condiţii...
Şi iată aşa. Tot pe loc, pe loc, pe loc...
Hocheiul anticriză
În timpul lecturii de dimineaţă, am atras la următorul moment dintr-un interviu al gazeta.ru - http://www.gazeta.ru/ sport/2009/05/a_2984994.shtml - cu Veaceslav Bîcov, antrenorul reprezentativei Rusiei la hochei, proaspăt învingătoare la Campionatul Mondial din Elveţia, după finala de ieri cu Canada (scor 2-1):"– Что сказали ребятам в раздевалке? (înainte de marcarea golului câtigător, n.a.)
– Тут напрашиваются слова благодарности. И я передал им слова благодарности от Дмитрия Анатольевича и Владимира Владимировича за всю страну, за то, что мы опять сделали хорошее дело. Создали команду, которой можно гордиться, которой можно сплотить нацию. Забыть о проблемах. Это большое дело – дарить людям радость. Сегодня мы это сделали, и мы счастливы."
Într-adevăr. Ideea este una interesantă pentru mine. De multe ori m-am mirat şi mi-am pus întrebări cu privire la susţinerea oarbă pe care conducerea Federaţiei Ruse o demonstrează faţă de dezvoltarea sportului din ţara lor. Mă mira cum Vladimir Vladimirovici Putin felicita practic orice reuşită mai specială a Ţska sau Zenit în Cupa Uefa, cum acelaşi preşedinte pe atunci participa personal în campania de selectare a gazdei Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2014 şi în general cum, împreună cu urmaşul său, Medvedev, erau atenţi şi salutau practic orice prezenţă a Rusiei pe vreun pedestal sportiv de orice gen. Numărul de medalii de la Olimpiada de Vară din Beijing era, cred, tema principală a tuturor discuţiilor din cabinetele administrative ruse în august 2008.
Nu am încercat numaidecât să găsesc răspuns la aceste curiozităţi momentane, care peste vreo două minute de obicei le uitam. Cred că m-aş fi gândit că motivul ar fi faptul că dl Putin este un fost sportiv (se cunosc clipurile video când el cu hainele sale albe de judoist bate uşor orice adversar). Sau deoarece este realtiv mai tânăr şi îi place sportul.
De fapt, după cum susţine şi dl antrenor Bîcov, dragostea faţă de sport este mult mai complexă. Şi ea izvorăşte în primul rând din numărul de spectatori, telespectatori şi alte tipuri de fanaţi ruşi ai sporturilor, care atunci când susţin naţionala, vin la meciuri, discută pe forumuri, discută cu rude, cu prieteni, pun pariuri, felicită jucătorii, fac fan-cluburi, tipăresc bannere de susţinere, ies în piaţă să sărbătorească victoria, se bat între ei, se bat cu alţii, călătoresc să privească meciurile în deplasare, aşteaptă meciul următor, analizează meciul trecut, se informează despre adversarul următor etc. etc. etc., atunci toţi aceşti milioane de oameni uită să-şi amintească că salariul a scăzut, că mâine poate fi disponibilizat, că criza l-a băgat în... glod până la gât, că mănâncă mai puţin, că bea mai mult, că fură mai mult şi că, în general, mâine poate împreună cu toţi ai săi să moară de foame.
Milioanele uită şi se mândresc. Se mândresc că sunt ruşi ca şi hocheiştii care au bătut Canada! Altă discuţie că acei hocheişti sunt sătui şi siguri pentru ziua de mâine... Nu-i vorba neapărat de ruşi, şi alte naţionalităţi, pentru că acesta este un fenomen global. Aaaa, bineînţeles că revoltele sociale şi protestele atunci îşi pierd din actualitate...
Şi iată aşa ne convingem că politicienii fac politică, fără pic de ruşine, peste tot: în parlamente, dume, reichstaguri, rade, cinematografe, stadioane, palate de cultură, televiziuni, teatre, biserici, pieţe de mari adunări naţionale, preşedinţii, muzee, maşini, paturi etc.
De fapt, mă gândesc, dacă mergem pe aceeaşi logică, se primeşte că chiar şi maimuţele din Circuri fac politică... De fapt, ce-am mai spus-o, îi clar că maimuţele fac politică. În primul rând.
(Pro)poziţii europene
Citind astăzi Rezoluţia Parlamentului European cu privire la Republica Moldova - http://www.jurnal.md/article/14919/, publicată ieri după masă, cu ochii mei de ne-specialist în arta diplomaţiei, am observat totuşi un amănunt care caracterizează, în opinia mea, politica UE faţă de RM.
În cele 29 de observaţii - recomandări ale UE, dintr-un număr de circa 40 de verbe, 22 sunt următoarele verbe "ne-decise": subliniază (10 ori), reafirmă (3 ori), condamnă (4 ori), îndeamnă (3 ori), se declară (o dată), regretă (o dată).
Alte 10 verbe au o notă mai "fermă": solicită (8 ori), încredinţează (o dată), invită (o dată).
De altfel, cea mai mare parte dintre verbele "ferme" se referă la relaţiile Republicii Moldova cu România (adică un aspect pe care UE nu-l putea nicicum ocoli) şi la necesitatea instituirii unor anchete sau comisii internaţionale (subiect care ar părea "ferm", dar în esenţă nu oferă o poziţie clară referitor la vreun anumit eveniment sau subiect).
Astfel, putem concluziona, sau, cel puţin, eu concluzionez că UE încearcă să fie înfiorătoare în faţa unei societăţi îndepărtate şi dezamăgite, neuitând să-şi lege cămaşa atât de apropiată şi caldă de corpul său...
În cele 29 de observaţii - recomandări ale UE, dintr-un număr de circa 40 de verbe, 22 sunt următoarele verbe "ne-decise": subliniază (10 ori), reafirmă (3 ori), condamnă (4 ori), îndeamnă (3 ori), se declară (o dată), regretă (o dată).
Alte 10 verbe au o notă mai "fermă": solicită (8 ori), încredinţează (o dată), invită (o dată).
De altfel, cea mai mare parte dintre verbele "ferme" se referă la relaţiile Republicii Moldova cu România (adică un aspect pe care UE nu-l putea nicicum ocoli) şi la necesitatea instituirii unor anchete sau comisii internaţionale (subiect care ar părea "ferm", dar în esenţă nu oferă o poziţie clară referitor la vreun anumit eveniment sau subiect).
Astfel, putem concluziona, sau, cel puţin, eu concluzionez că UE încearcă să fie înfiorătoare în faţa unei societăţi îndepărtate şi dezamăgite, neuitând să-şi lege cămaşa atât de apropiată şi caldă de corpul său...
Kadîrovii noştri, ai tuturor
"Утверждение Кадырова вызвало удивление, так как только в январе 2008 года он уверено сообщил, что все причастные к убийству его отца уничтожены. «Уничтожен тот, кто взял на себя ответственность за убийство, уничтожены те, кто косвенно причастны», – сказал президент Чечни. «Я как чеченец, как мусульманин, как сын своего отца сделал все, чтобы этих людей не было в живых», – добавил тогда Кадыров." - citat din următorul articol de pe gazeta.ru - http://www.gazeta.ru/politics/2009/04/16_a_2974849.shtml?incut2.De fapt, de mult timp urmăresc evenimente legate de Cecenia şi în special de preşedintele lor - Ramzan Kadîrov. Şi m-a mirat mult cum recunoscutul (în sens direct) de către toată lumea preşedinte al Ceceniei la începutul secolului XXI se presupune că şi-a înlăturat prin... omor (!!!) toţi adversarii politici şi ne-politici - ex-comandantul trupelor armate speciale "Goreţ" Movladi Baisarov, ex-deputatul Dumei de Stat Ruslan Iamadaev, ex-comandantul trupelor speciale "Vostok" Sulim Iamadaev, Umar Israil - fost bodygard personal şi un curajos care l-a dat în judecată pe preşedintele său la CEDO, precum şi unul dintre capii interlopi din regiune - Movladi Atlangeriev. Aceştia sunt cei mai mult mediatizaţi.
S-ar părea că omoruri ale puterii se fac oriunde. Interesant este, însă, că aceste crime ar fi avut loc în practic în toată lumea - Moscova, Viena, Dubai ş.a. Fără consecinţe pentru comandanţi.
Sistem de legi internaţionale? Convenţii? Organisme internaţionale? Drepturile omului? Pace? Lupta contra torturii? Anti-comunism?
Încă o dată mă conving că democraţia este cel mai bun sistem de supunere a maselor şi de îmbogăţire a conducătorilor acestora.
Nunta cu moartea
S-a dus Semil Selebi cu soţia sâmbătă la Istanbul la piaţă şi a cumpărat din nou (a câta oară?!) produse pentru sărbătoarea de luni. Şi-a umplut toţi cei 690 de litri de portbagaj ai Toyotei Land Cruiser cu alte noi sacoşe (a obosit de acum de nunta asta) pline cu gogoşari, gogonele verzi, morcovi, varză albă, ţelină, ceapă, conopidă, condimente pentru murături turceşti (în sfârşit o mâncare normală!), boabe de muştar, boabe de piper, sare, zahăr, miere de albine, foi dafin, oţet, apă, carne de miel, de berbec, foi de viţă, cepe, orez, stafide, ulei, ceşti, făină, lămâie, rahat, kebab şi altele mai albe, şi altele mai roşii, şi altele mai mari, şi altele mai mici, şi roşii, şi rochii, şi rujuri, şi fel de fel...
Dar tace. Doar luni i se mărită mult adorata fică!!! Nu-i prea place deloc mucosul de viitor soţ. Dar tace. Doar luni i se mărită mult adoratul puişor!!! Fata tatei...
Şi vine luni. În seara fostului primar al satului se adună toate familiile bune din satul lor şi din alte localităţi de la vreo rază de 50 de km. Toţi îl ştiu şi îl respectă pe Selebi.
Seara, când ochii lui Semil-tatăl erau plini de lacrimi (iaca plânge şi şi Semil!), când acest viitor ginere îi punea inelul de căsătorie preaiubitei sale fiice, brusc se deschide uşa casei şi, cu gura căscată Semil este şocat cum curg unul după altul vreo şapte fantome în casa sa. Fiecare fantomă, de fapt, oameni cu mască, i se pare, scot câte un Kalaşnikov şi (!!!!) încep să tragă fără să aleagă în toţi onorabilii lui oaspeţi...
Când se trezeşte, i se spune că la nunta fiicei lui i-a murit fiica, ginerele, mama ginerului, sora ginerelui şi alţi 40 de oameni. Atunci şi-a amintit de toate evenimentele din viaţa lui...
Am citit în ziare (http://www.gazeta.ru/social/2009/05/05/2982545.shtml) că acest "bombardament" care s-a întâmplat în satul Bildj din Turcia la data de 4 spre 5 mai, ar fi avut loc ca urmare a răzbunării de sânge dintre două familii din sat.
Cred că a curs mult sânge, dacă a cerut atât sânge nou... Cât 15 revoluţii on-line...
Dar tace. Doar luni i se mărită mult adorata fică!!! Nu-i prea place deloc mucosul de viitor soţ. Dar tace. Doar luni i se mărită mult adoratul puişor!!! Fata tatei...
Şi vine luni. În seara fostului primar al satului se adună toate familiile bune din satul lor şi din alte localităţi de la vreo rază de 50 de km. Toţi îl ştiu şi îl respectă pe Selebi.
Seara, când ochii lui Semil-tatăl erau plini de lacrimi (iaca plânge şi şi Semil!), când acest viitor ginere îi punea inelul de căsătorie preaiubitei sale fiice, brusc se deschide uşa casei şi, cu gura căscată Semil este şocat cum curg unul după altul vreo şapte fantome în casa sa. Fiecare fantomă, de fapt, oameni cu mască, i se pare, scot câte un Kalaşnikov şi (!!!!) încep să tragă fără să aleagă în toţi onorabilii lui oaspeţi...
Când se trezeşte, i se spune că la nunta fiicei lui i-a murit fiica, ginerele, mama ginerului, sora ginerelui şi alţi 40 de oameni. Atunci şi-a amintit de toate evenimentele din viaţa lui...
Am citit în ziare (http://www.gazeta.ru/social/2009/05/05/2982545.shtml) că acest "bombardament" care s-a întâmplat în satul Bildj din Turcia la data de 4 spre 5 mai, ar fi avut loc ca urmare a răzbunării de sânge dintre două familii din sat.
Cred că a curs mult sânge, dacă a cerut atât sânge nou... Cât 15 revoluţii on-line...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)