Încă un articol ziaristic extraordinar.
“O fotografie din ceea ce se cheamă «culisele» conferinţei de la Londra îlarăta zilele trecute pe d. Litvinov în conversaţie cu d... von Neurath. Ambiiconvivi păreau să fie în excelentă dispoziţie şi în perfectă amiciţie.Emisarul Berlinului şi emisarul Moscovei. Al acelui Berlin, undemuncitorii suspecţi de cel mai vag marxism sunt executaţi fără vorbă şifără forme. Şi al acelei Moscove, unde aceeaşi operaţie se petrece invers,pentru indivizii bănuiţi de burghezie. / Reprezentînd două sisteme deteroare ideologică opuse, cei doi domni în frac îşi surîdeau totuşi cordial,cum se cuvine între oameni bine crescuţi. Încă odată, mondenitatea sedovedeşte mai tare decît politica. (...) În frac, fiecare cu o cupă deşampanie în mînă şi bînd «Brüderschaft» – cine i-ar recunoaşte? / Dar săfie susnumitul corp delict fotografic cu desăvîrşire lipsit de semnificaţie? /Bunele maniere sunt imperioase în diplomaţie şi surîsul face parte dindeformarea profesională a unui ministru de externe. Ele nu angajează lanimic. Cu surîsul pe buze se poate declara un război şi, cu acelaşi surîs,se poate declanşa o revoluţie. Pentru o psichologie de diplomat detaliulacesta este minim. / Noi însă, oamenii de rînd, care obişnuim să luămviaţa în serios, înţelegem mai greu frivolitatea aceasta. Gesturile, faptele,atitudinile au în existenţa noastră particulară, a fiecăruia, înţelesul lorlămurit şi cînd dăm o palmă cuiva o dăm cu toată greutatea, iar cînd oprimim, o primim la fel. Suntem nişte conformişti – nişte detestabiliconformişti. Credem adică în ce spunem şi în ce gîndim, credem înadversităţile noastre şi în prieteniile noastre şi încercăm să trăim cu ele, ascultînd de ele. Nu e de mirare că, cu asemenea mentalitate rudimentară,suntem uluiţi şi în fundul inimii noastre naive scandalizaţi de comedia pecare şi-o joacă pe «scena internaţională» diverse personagii, care nereprezintă pe noi, durerile noastre colective, aşteptările noastre surde.Judecăm cu o copilărească onestitate, cînd le cerem acestor oameni careîn fond nu sunt decît nişte tehnicieni şi nişte birocraţi, să se poarte, înconvorbirile lor diplomatice, potrivit instinctelor şi intereselor ce pretindcă reprezintă. / Fotografia celor doi domni în frac ar putea să ne aducăaminte în ce mare măsură, marile probleme generale sunt numai niştemici comedii."
Mihail Sebastian, Doi oameni în frac, în Cuvîntul, joi, 6 iulie 1933, p. 1.
