Poezii pedepsite

Mă trage spre "romantică", observ. Dar îmi las mâinile raţiunii în jos şi las şi eu apa să mă poarte. De m-ar întreba cineva dacă îmi plac poeziile, aş răspunde că îmi plac. Dacă m-ar întreba cineva dacă citesc poezii, aş spune că citesc. Dacă m-ar întreba cineva dacă scriu poezii, aş răspunde că nu şi nu am făcut-o niciodată. Şi aş minţi. Dar aş minţi pentru că poezii trebuie să scrie cei care pot să scrie poezii sau fetele. Nu, nu sunt misogin. Pot să reformulez: poezii trebuie să scrie cei care pot să scrie poezii şi oamenii prea romantici, prea slabi. Eu nu mă consider aşa. Dar poezii am scris...

Pedepseşte-ne, Doamne

Pedepseşte-ne, Doamne,
pentru binele
furat de la Tine.
Şi ordonă Fulgerului
să cadă
în capurile noastre
şi nu să înceapă.
Porneşte Apele
să umple pe veci
gurile noastre,
să nu mai izvorască
din noi,
mereu, Comete.
Spune Soarelui
să ardă
frumosul şi sfântul făcut
din zadar.
Şi nu lăsa
Fumul lumânării gândului
să urce Sus,
tot mai Sus,
prea Sus,
peste Tine,
căci atunci, ştii bine,
va cădea,
înnegrind Lumina,
Noaptea
şi va fi,
din nou, Lut,
Totul, Totul.

26-27.12.2000