Cei mai liberi deţinuţi

Căutând răspunsuri la concursul de întrebări pentru a XXII-a Şedinţă Elitară a Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale - http://www.cuc.md/index.php?option=com_content&task=view&id=1920&Itemid=1, am dat peste aşa o informaţie interesantă. New York Times a publicat lista celor mai de temuţi criminali nazişti aflaţi în libertate. Primele poziţii arată în felul următor:
  1. doctor Albert Heim (german), acuzat în Germania pentru uciderea a sute de deţinuţi ai lagărului de concentrare Mauthausen, unde activa ca medic. Apropo, mi-amintesc că am privit un documentar despre acest medic, care, de altfel, omora deţinuţii pentru a face diferite experimente medicale "pe viu". Ulterior, acelaşi medic participa la diferite congrese internaţionale ale medicilor unde era aplaudat cu fervoare de alţi cercetători pentru descoperirle sale. Asta necătând la faptul că toată lumea îi cunoştea metodele de cercetare. Încă începând cu anul 1962, înainte de procesul împotriva sa, acest medic a fost dat dispărut şi nici până în ziua de astăzi nu se cunoaşte unde se află.
  2. Ivan Demianiuk (ucrainean), care a fost paznic în mai multe lagăre de concentrare poloneze. Acesta tot are o istorie interesantă. Iniţial, a fost soldat în Armata Roşie. În 1942 a fost capturat de către armata nazistă. Din 1942 şi până în 1944 a servit în caltiate de paznic a diferitor lagăre de concentrare poloneze, unde se pare că dat dovadă de un servilism exagerat, contribuind din proprie iniţiativă la gazarea a numeroşi deţinuţi. Până în prezent, i s-a acordat şi s-a retras de două ori cetăţenia americană. Cu câteva zile în urmă a fost extrădat de către SUA în Germania, unde urmează a fi din nou judecat.
  3. Sandor Kepiro (ungur), fost ofiţer al jandarmeriei ungare. Este acuzat de omorul a peste o mie de locuitori ai Serbiei. Pe parcursul mai multor ani s-a ascuns în Argentina. În prezent, se află în Austria, care refuză să îl extrădeze în Ungaria, unde i s-a re-deschis procesul.
  4. Milvoi Asner (croat), acuzat de omorârea a sute de sîrbi, evrei şi ţigani. În prezent se ascunde în aceeaşi Austrie.
  5. Seren Kam (danez), căutat de Danemarca pentru omorârea unui jurnalist în 1943. Se ascunde, conform ultimelor informaţii, pe teritoriul Germaniei.
În top se mai regăsesc aşa nume precum Henric Bere (fost memrbu al SS), Charles Centai (ungur, fost membru SS), Mihail Gorşkov (rus), Algimantas Dailid (lituanian) sau Garry Mannil (estonian).

M-a mirat acest clasamanent din câteva motive. Primul este faptul că există încă criminali nazişti în libertate, adăpostiţi cu bună ştiinţă de anumite state. Doi, faptul că aceşti criminali sunt originari din diferite state şi nu sunt doar germani. De altfel, mă miră acest fapt mai ales din motivul că unii dintre ei, precum ar fi ucrainenii sau ruşii erau clasificaţi ca slavi de nazişti în lista celor mai josnice naţii, alături de ţigani şi evrei (extras de prin Mein Kampf). Trei, ar fi faptul că în general acest tip de criminali bătrâni mai trăiesc, în condiţiile în care urmaşii celor ucişi de ei sunt mult mai mulţi şi au format de atunci până în prezent naţiuni întregi... Se pare că fenomenul nazismului este încă departe de a fi consumat...