În timpul lecturii de dimineaţă, am atras la următorul moment dintr-un interviu al gazeta.ru - http://www.gazeta.ru/ sport/2009/05/a_2984994.shtml - cu Veaceslav Bîcov, antrenorul reprezentativei Rusiei la hochei, proaspăt învingătoare la Campionatul Mondial din Elveţia, după finala de ieri cu Canada (scor 2-1):"– Что сказали ребятам в раздевалке? (înainte de marcarea golului câtigător, n.a.)
– Тут напрашиваются слова благодарности. И я передал им слова благодарности от Дмитрия Анатольевича и Владимира Владимировича за всю страну, за то, что мы опять сделали хорошее дело. Создали команду, которой можно гордиться, которой можно сплотить нацию. Забыть о проблемах. Это большое дело – дарить людям радость. Сегодня мы это сделали, и мы счастливы."
Într-adevăr. Ideea este una interesantă pentru mine. De multe ori m-am mirat şi mi-am pus întrebări cu privire la susţinerea oarbă pe care conducerea Federaţiei Ruse o demonstrează faţă de dezvoltarea sportului din ţara lor. Mă mira cum Vladimir Vladimirovici Putin felicita practic orice reuşită mai specială a Ţska sau Zenit în Cupa Uefa, cum acelaşi preşedinte pe atunci participa personal în campania de selectare a gazdei Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2014 şi în general cum, împreună cu urmaşul său, Medvedev, erau atenţi şi salutau practic orice prezenţă a Rusiei pe vreun pedestal sportiv de orice gen. Numărul de medalii de la Olimpiada de Vară din Beijing era, cred, tema principală a tuturor discuţiilor din cabinetele administrative ruse în august 2008.
Nu am încercat numaidecât să găsesc răspuns la aceste curiozităţi momentane, care peste vreo două minute de obicei le uitam. Cred că m-aş fi gândit că motivul ar fi faptul că dl Putin este un fost sportiv (se cunosc clipurile video când el cu hainele sale albe de judoist bate uşor orice adversar). Sau deoarece este realtiv mai tânăr şi îi place sportul.
De fapt, după cum susţine şi dl antrenor Bîcov, dragostea faţă de sport este mult mai complexă. Şi ea izvorăşte în primul rând din numărul de spectatori, telespectatori şi alte tipuri de fanaţi ruşi ai sporturilor, care atunci când susţin naţionala, vin la meciuri, discută pe forumuri, discută cu rude, cu prieteni, pun pariuri, felicită jucătorii, fac fan-cluburi, tipăresc bannere de susţinere, ies în piaţă să sărbătorească victoria, se bat între ei, se bat cu alţii, călătoresc să privească meciurile în deplasare, aşteaptă meciul următor, analizează meciul trecut, se informează despre adversarul următor etc. etc. etc., atunci toţi aceşti milioane de oameni uită să-şi amintească că salariul a scăzut, că mâine poate fi disponibilizat, că criza l-a băgat în... glod până la gât, că mănâncă mai puţin, că bea mai mult, că fură mai mult şi că, în general, mâine poate împreună cu toţi ai săi să moară de foame.
Milioanele uită şi se mândresc. Se mândresc că sunt ruşi ca şi hocheiştii care au bătut Canada! Altă discuţie că acei hocheişti sunt sătui şi siguri pentru ziua de mâine... Nu-i vorba neapărat de ruşi, şi alte naţionalităţi, pentru că acesta este un fenomen global. Aaaa, bineînţeles că revoltele sociale şi protestele atunci îşi pierd din actualitate...
Şi iată aşa ne convingem că politicienii fac politică, fără pic de ruşine, peste tot: în parlamente, dume, reichstaguri, rade, cinematografe, stadioane, palate de cultură, televiziuni, teatre, biserici, pieţe de mari adunări naţionale, preşedinţii, muzee, maşini, paturi etc.
De fapt, mă gândesc, dacă mergem pe aceeaşi logică, se primeşte că chiar şi maimuţele din Circuri fac politică... De fapt, ce-am mai spus-o, îi clar că maimuţele fac politică. În primul rând.
